Biblia - verset cu verset: Binecuvântarea lui Dumnezeu asupra lui Noe

Facerea 8, 15:

„Atunci a grăit Domnul Dumnezeu lui Noe şi a zis:“ Versetul de faţă ne dezvăluie că sfârşitul aşteptării lui Noe de a coborî pe uscat este aproape. După o „captivitate“ de un an în arca supravieţuirii şi după alte câteva zile în care a aşteptat smerit până ce i-a vorbit Dumnezeu, iată că Noe are parte de binecuvântarea divină ca răsplată a răbdării sale. Dumnezeu îi vorbeşte lui Noe, cum făcea înainte de potop. Ce liniştire poate fi mai mare, după un cataclism care a durat un an de zile, decât să-i audă glasul Creatorului? „Uită-te la bunătatea lui Dumnezeu! În tot ce face, mângâie pe dreptul Noe!“, exclamă Sfântul Ioan Gură de Aur. Vorbirea lui Dumnezeu cu oamenii o întâlnim des în cuprinsul Bibliei, de la prima până la ultima carte. Acest aspect, coroborat cu transpunerea în scris a vorbitorilor cu Dumnezeu a celor transmise, ţine de inspiraţia Sfintei Scripturi, acesta fiind, de altfel, şi motivul principal pentru care cartea poartă atributul de „sfântă“. „Ceea ce o deosebeşte substanţial de celelalte cărţi este inspiraţia. Prin inspiraţie se înţelege lucrarea prin care Dumnezeu l-a îndemnat pe aghiograf să scrie şi l-a asistat prin Duhul Său, ca să-l ferească de erori“, scrie părintele Petre Semen în lucrarea „Aşteptând mântuirea“. Noe nu este consemnat ca fiind unul dintre aghiografii Sfintei Scripturi decât indirect. El a avut darul de a menţine vie memoria evenimentelor biblice primordiale care s-a transmis ulterior, din generaţie în generaţie, până ce a fost consemnată în scris de către patriarhul Moise. Deşi nu a consemnat în scris cele trăite, viaţa lui Noe poate fi cea mai bună predică pentru noi. „Noe ne-ar putea fi dascăl nouă tuturor, ne-ar putea face pe toţi să râvnim virtutea. Când dreptul acesta, înconjurat de atâţia oameni răi, cu nici un om la fel cu el alăturea de el, a ajuns la atâta măsură de virtute, mai putem găsi vreun cuvânt de apărare noi, care avem atâtea predici, dar ne trândăvim să săvârşim fapte de virtute?“, spune Sfântul Ioan Gură de Aur.