Biblia - verset cu verset: Binecuvântarea lui Dumnezeu şi asupra lui Ismael

Un articol de: Lucian Apopei - 16 Decembrie 2009

Facerea 17, 20: „Iată, te-am ascultat şi pentru Ismael, şi iată îl voi binecuvânta, îl voi creşte şi-l voi înmulţi foarte, foarte tare; doisprezece voievozi se vor naşte din el şi voi face din el popor mare.“

Multmilostivirea şi dreptatea lui Dumnezeu se vădesc şi în acest verset. În primul rând, făgăduinţele făcute lui Avraam nu se reduc doar la fiul care se va naşte din Sarra, ci şi la Ismael, fiul născut de Agar. Apoi, dreptatea este evidentă într-aceea că făgăduinţa făcută în pustie, „apoi i-a mai zis îngerul Domnului: «Voi înmulţi pe urmaşii tăi foarte tare, încât nu se vor putea număra din pricina mulţimii»“ (Facerea 16, 10), va fi respectată întocmai: „Iată îl voi binecuvânta, îl voi creşte şi-l voi înmulţi foarte, foarte tare; doisprezece voievozi se vor naşte din el şi voi face din el popor mare“, îi spune Dumnezeu acum lui Avraam. Acest fragment conţine ca variantă de text expresia „doisprezece voievozi“ şi sub forma „doisprezece principi“. Oricum, e vorba de cei doisprezece descendenţi ai lui Ismael, nominalizaţi în 25, 13-16, regăsim într-o notă a Bibliei sau Sfintei Scripturi, Ediţie jubiliară a Sfântului Sinod, versiune diortosită după Septuaginta: „Şi iată numele fiilor lui Ismael, după şirul naşterii lor: întâiul născut al lui Ismael a fost Nebaiot; după el urmează Chedar, Adbeel şi Mibsam, Mişma, Duma şi Masa, Hadad, Tema, Etur, Nafiş şi Chedma. Aceştia sunt fiii lui Ismael şi acestea sunt numele lor, după aşezările lor şi după taberele lor. Aceştia sunt cei doisprezece voievozi ai seminţiilor lor“ (Facerea 25, 13-16). Legământul, însă, de care s-a tot amintit până acum, va fi încheiat cu urmaşii lui Avraam născuţi de soţia sa, Sarra: „Dar legământul Meu îl voi încheia cu Isaac, pe care-l va naşte Sarra la anul pe vremea aceasta!“ (versetul următor, 21).