Biblia - verset cu verset: Căinarea

Facerea 4, 14:

„«De mă izgoneşti acum din pământul acesta, mă voi ascunde de la faţa Ta şi voi fi zbuciumat şi fugar pe pământ, şi oricine mă va întâlni mă va ucide»“. Cain continuă să-şi plângă viaţa mizeră în care urmează să trăiască după săvârşirea fratricidului. El se teme pentru propria persoană gândindu-se că poate păţi acum de la oameni ceea ce-a păţit şi fratele său. Se teme de moarte, de despărţirea de lume - ca „scenă“ în care acţionează liber, conform propriei voinţe şi puteri -, o regretă, deoarece are conştiinţa încărctă de uciderea fratelui său, Abel. Cain nu priveşte moartea ca o binecuvântare, ca o întâlnire cu Dumnezeu, de frica pedepsei divine. De aceea, el nu vorbeşte despre moarte la modul optimist, ci se teme pentru propria persoană. „Uită-te cât de vrednice de milă sunt cuvintele lui şi din pricină că n-au fost rostite când trebuia şi din pricină că nu mai aveau nici o putere, că le trecuse timpul. Şi a spus: «Dacă mă scoţi azi de pe faţa pământului şi mă voi ascunde de faţa Ta, voi fi gemând şi tremurând pe pământ şi va fi că tot cel ce mă va găsi mă va omorî». «Dacă m-ai făcut să fiu blestemat pe pământ, spune Cain, şi dacă Ţi-ai întors faţa de la mine şi mi-ai dat o pedeapsă atât de mare, ca să gem şi să tremur, atunci nu mai este nici o piedică pentru că unul ca mine, lipsit de ajutorul Tău, să fie ucis de orişicine. Cu uşurinţă voi fi ucis de oricine ar voi. Nici nu pot să mă împotrivesc, de vreme ce mădularele mele sunt neputincioase şi tremur tot; şi pentru că ştiu toţi că sunt lipsit de ajutorul Tău, ei bine asta îi va face pe toţi să vrea să mă ucid㻓, interpretează Sfântul Ioan Gură de Aur acest verset. Plângerea lui Cain a dat naştere în limba română unui nou cuvânt, căinarea, care, conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, are înţelesul de „a-şi împărtăşi neplăcerile, plângându-se cuiva; a se tângui; a se plânge; a se jeli; a se jelui“.