Biblia - verset cu verset: Combaterea evoluţionismului, în 29 de puncte
Facerea 1, 30: „Iar tuturor fiarelor pământului şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor ce se mişcă pe pământ, care au în ele suflare de viaţă, le dau toată iarba verde spre hrană. Şi a fost aşa.“
În comentariul precedentului verset am menţionat despre hrana - constituită din plante şi produsul lor - oferită omului şi animalelor în lumea primordială. Apropiindu-ne de sfârşitul primului capitol din Cartea Facerea, am ales să prezentăm o serie de opinii evoluţioniste, referitoare la creaţie, combătute dintotdeauna de Biserică. Pe scurt, evoluţionismul este o concepţie filozofică potrivit căreia universul, pământul, fiinţele vii, societatea etc. trec printr-un proces istoric de evoluţie (dezvoltare) şi sunt privite din punctul de vedere al acestei dezvoltări. Ca diferenţă de ansamblu dintre teoriile evoluţioniste şi concepţia biblică, trebuie precizat că primele sunt mereu revizuibile în funcţie de schimbările ce intervin de-a lungul secolelor în mentalul public şi pot fi capabile de a-şi nega propriile teorii emise iniţial, iar astăzi, divergenţele între cercetători fac din unele „teorii“ evoluţioniste o expresie a ridicolului. Astfel, s-a putut vorbi în istorie de neodarwinism sau evoluţionism teist, adică un soi de răstălmăcire a teoriilor exprimate iniţial. Sfintei Scripturi, cea care se bucură de adevărul revelaţiei divine, nu-i pot fi negate însă adevărurile exprimate, indiferent de teoriile noi care sunt emise acestea nefiind afectate. Această paralelă poate fi găsită în lucrarea „Significant Discrepancies Between Theistic Evolution and the Bible“, Christian Research Society Quarterly, pg. 220 ▲ Teoriile evoluţioniste cu privire la creaţia lumii, poziţionate în paralel cu referatul biblic: Teoriile evoluţioniste 1. Spaţiul, timpul şi materia sunt eterne; 2. Atmosfera primară s-a schimbat treptat, de la un tip reductiv, la unul oxidant; 3. Viaţa plantelor a produs atmosfera; 4. Iniţial, viaţa a evoluat în mare, apoi s-a îndreptat spre uscat; 5. Există continuitate între toate formele de viaţă vegetală; 6. Plantele au evoluat treptat; 7. Creaturile simple au evoluat în animale complexe; 8. Reptilele au evoluat în păsări; 9. Întreaga dezvoltare animală arată continuitate; 10. Animalele cu aspect de maimuţă şi omul sunt asemănătoare; 11. Mărturiile fosile arată că moartea a apărut în mod natural încă de la începutul vieţii; 12. Omul s-a dezvoltat după chipul maimuţelor; 13. Procesul evoluţiilor acoperă miliarde de ani; 14. Evoluţia este un proces continuu şi în prezent; 15. Prezentul este cheia trecutului (uniformismul); 16. Animalele timpurii au fost carnivore; 17. Ploaia a fost întotdeauna un fenomen cosmic; 18. Omul a apărut dintr-un animal inferior; 19. Omul este un animal viu care a dobândit un psihic complex; 20. Nici un individ primordial nu poate fi singularizat pentru a putea fi numit Adam; 21. Agricultura este o activitate târzie în activitatea omenirii; 22. Limbajul este o dezvoltare gradată; 23. Psihicul lui Adam a fost esenţialmente identic cu acela al animalelor superioare; 24. Femeia, la fel ca şi bărbatul, a evoluat din strămoşi animali; 25. Căsătoria este o instituţie dezvoltată cultural; 26. Omul a existat abia în ultima 1/200-a parte din intervalul de existenţă a animalelor; 27. Grădina Edenului este un mit; 28. Cain şi Abel au fost persoane mitice; 29. Omul timpuriu a fost primitiv şi imatur din punct de vedere tehnologic; Referatul biblic privitor la creaţia lumii: 1. Universul spaţio-temporal nu este etern (Facerea 1, 1-3; Evrei 1, 2); 2. Atmosfera a fost creată repede şi este aceeaşi în esenţa ei (primele versete ale Cărţii Facerea); 3. Atmosfera a precedat viaţa plantelor (Facerea 1, 6-12); 4. Viaţa a fost creată pe uscat, înaintea vieţii marine (Facerea 1, 11-13; 20-23); 5. Plantele au fost create ca „soiuri“ distincte (Facerea 1, 11 şi urm.); 6. Plantele au fost create la început ca purtătoare de seminţe şi fructe (Facerea 1, 11 şi urm.); 7. Mamiferele superior dezvoltate au precedat aşa-zisele formele inferioare (Facerea 1, 21); 8. Crearea păsărilor a fost anterioară creării reptilelor (Facerea 1, 21-25); 9. Speciile şi soiurile de animale sunt creaţii distincte (Facerea 1, 21); 10. Omul este o specie creată în mod unic (Facerea 1, 24-27); 11. Moartea este o conseciţă a căderii omului în păcat (Romani 6, 23); 12. Omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu (Facerea 1, 26 şi urm.); 13. Creaţia a avut loc în şase zile literale; 14. Dumnezeu s-a odihnit după activitatea Lui creatoare (Facerea 2, 1-3), după zilele creaţiei istoria transformându-se în pronie divină, în grijă dumnezeiască pentru om; 15. Activitatea lui Dumnezeu este repetitivă şi miraculoasă (Facerea 1, 2, 6-8); 16. Primele plante au fost ierbivore (Facerea 1, 30); 17. Nu a existat ploaie înainte de Potopul lui Noe (Facerea 2, 5 şi urm., Evrei 11, 7); 18. Omul a fost modelat de Dumnezeu din ţărână (Facerea 2, 7); 19. Primul om a fost o entitate fără viaţă căreia Dumnezeu i-a insuflat viaţă (Facerea 2, 7); 20. Adam a fost un individ specific din care derivă întreaga omenire (1 Cron. 1, 1, Luca 3, 38); 21. Adam a cultivat grădina (Facerea 2, 9) iar Cain a fost fermier (Facerea 4, 2); 22. Omul a fost înzestrat cu limbaj ca dar divin (Facerea 2, 18-24); 23. Omul este fizic şi emoţional incompatibil cu animalele (Facerea 2, 20); 24. Eva a fost făcută printr-un act divin de creaţie specială (Facerea 2, 21 şi urm.); 25. Căsătoria monogamă a fost instituită de Dumnezeu (Facerea 2, 24); 26. Omul a existat aproape de la începutul vieţii organice pe pământ (Mt. 19, 4); 27. Grădina Edenului a fost un loc concret şi literal; 28. Cain şi Abel au fost persoane istorice; 29. Primele civilizaţii au apărut la câteva secole de la creaţia adamică prin tehnologii relativ avansate (Fac. 4, 21 şi urm.)