Biblia - verset cu verset: Concluzie din antecamera primului păcat: Oricât de puternică ar fi ispita, consimţirea cu ea şi, apoi, lucrarea păcatului ne aparţin în exclusivitate
Facerea 3, 3:
„Numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: «Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!»“
În acest verset, vedem cum femeia îi descoperă diavolului porunca lăsată de Dumnezeu primilor oameni, pentru ca aceştia să nu poată muri prin neascultare. Aici, vicleanul va „ataca“, după cum vom vedea în versetul următor, spunând că omul nu va muri dacă va încălca porunca, ci va ajunge ca Dumnezeu.
Se cuvine cu acest prilej, aflaţi în antecamera primului păcat pe care aveau să-l săvârşească protopărinţii omenirii, să comentăm care ar fi, în genere, motivele pentru care omul păcătuieşte. Părinţii Ortodoxiei ne învaţă că, în timp ce virtutea şi faptele bune izvorăsc din împreună-lucrarea omului cu Dumnezeu, cu harul divin, faptele rele, păcătoase şi pătimaşe aparţin exclusiv omului, voii sale libere. Întocmai de aceea, originea tuturor păcatelor şi a tuturor relelor o constituie voia liberă a omului, prost întrebuinţată.
Am aflat că firea omului a fost zidită bună, fiindcă „a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte“. Dar păcatul a slăbit-o. Dar chiar şi căzută, ea nu este rea prin fiinţa sa ori prin esenţa ei, ci prin lucrarea căreia îi este robită. Caracterul ei esenţial îl constituie bunătatea. Răul este ceva exterior ei, dar căutând să se infiltreze în substanţa ei şi să o distrugă.
Sfântul Marcu Ascetul spune că adevăratele cauze ale păcatelor depind de noi înşine. Păcatul are, potrivit concepţiei sale, două cauze: neîmplinirea poruncilor dumnezeieşti şi faptele rele personale, de după Botez. Şi amândouă ne aparţin. Oricât de puternică ar fi ispita, consimţirea cu ea şi, apoi, lucrarea păcatului ne aparţin în exclusivitate. Căci, după cum vom vedea, pe Eva şi apoi pe Adam, nu i-a forţat nimeni să încalce porunca dată de Dumnezeu. Sfântul Maxim Mărturisitorul, referindu-se la păcatul originar, consideră că acesta a constat în dorinţa de autonomie a omului, dorinţa acestuia de a se conduce singur, în vederea propriei sale plăceri, după cum vom vedea în versetul 6, al acestui al III-lea capitol al cărţii Facerea din Sfânta Scriptură: „De aceea, femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său“.