Biblia - verset cu verset: De ce a făcut Dumnezeu pe om abia la sfârşitul creaţiei, şi nu mai devreme

Facerea 1:26: „Şi a zis Dumnezeu: «Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!»“

Astăzi, Dumnezeu creează pe om, „având, înainte de facerea lui, gândul spre el“ (Sf. Chiril al Alexandriei). Pluralul întâlnit în acest verset, noastră, nu este „un plural al majestăţii, ci un plural gramatical autentic. Sfinţii Părinţi văd în el prima revelaţie scripturistică asupra persoanelor Sfintei Treimi“, aflăm în una din notele Sfintei Scripturi, apărută în anul 2001, cu binecuvântarea fericitului întru pomenire PF Părinte Patriarh Teoctist, redactată şi adnotată de Înaltpreasfinţitului Bartolomeu Valeriu Anania. Acest să facem din cuvântul de început al lui Dumnezeu, legat de crearea omului, indică astfel un sfat în sânul Sfintei Treimi. „Este, oare, şi acum, vorba despre o singură persoană? Nu! Că nu este scris: Să se facă om! Atâta vreme cât nu se arătase omul, omul care avea să fie instruit, predica teologiei era ascunsă în adânc; dar acum, la facerea omului, credinţa se descoperă şi dogma adevărului se arată clar“, spune Sfântul Vasile cel Mare. Au existat, în istoria Bisericii, o serie de erezii care au afirmat că, de fapt, acest plural relatează un sfat nu în sânul Sfintei Treimi, ci unul între Dumnezeu şi îngeri. În acest sens, Sfântul Chiril al Alexandriei spune că „nu se va spune, socotesc, că (El vorbeşte cu) unii dintre sfinţii îngeri, sau că a avut nevoie de o mână de ajutor a lor, sau în general de consimţirea şi contribuţia vreuneia dintre creaturi spre întărirea lui Dumnezeu ca să isprăvească ceea ce gândea. Căci dumnezeirea este atotputernică pentru orice şi are, în sine, bogăţia pentru a săvârşi cu uşurinţă tot ce voieşte şi în ea este toată puterea existenţelor.“ Ideea de chip şi asemănare, asupra căreia vom mai reveni în materialele viitoare, „nu se referă la chipul şi asemănarea după trup (...), ci la chipul şi asemănarea după spirit şi raţiune“, spune Sfântul Clement Alexandrinul. În acest verset găsim şi unul dintre răspunsurile la întrebarea: De ce a făcut Dumnezeu pe om abia la sfârşitul creaţiei, şi nu mai devreme?. Acest ca să stăpânească este expresie a planului divin, omul, fiind aşezat ca stăpân al pământului, iar ca „locţiitor al lui Dumnezeu pe pământ, era bine chibzuit ca să se organizeze mai întâi pământul ca loc de desfăşurare a vieţii omeneşti“ („Teologia Dogmatică“, publicată în anul 1991, la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române). Iar un alt răspuns la întrebarea de adineaori, dat de Sfinţii Părinţi, este următorul: omul, reprezentând încununarea creaturilor şi punctul de întâlnire a celor două lumi, spirituală şi materială, era potrivit să fie adus la existenţă în urma acestora.