Biblia - verset cu verset: De ce s-a numit femeia Eva
Facerea 3, 20:
„Şi a pus Adam femeii sale numele Eva, adică viaţă, pentru ca ea era să fie mama tuturor celor vii.“ Deşi noi îi spuneam deja Eva femeii dăruite lui Adam, abia acum, după cădere, ea îşi primeşte numele. Cuvântul „Eva“ derivă din ebraicul „chay“ (viu) sau „chayah“ (a trăi), având înţelesul de „cea care dă viaţă“. Ea reprezintă prototipul femeilor şi mama tuturor oamenilor, motiv pentru care a şi primit acest nume. Părintele Cleopa Ilie, marele duhovnic român de la Mănăstirea Sihăstria, a explicat, în dese rânduri, acest fapt: „La căderea lui Adam au contribuit două patimi raţionale ale omului – mândria şi pofta. Prin căderea sa, omul Adam nu a pierdut total harul lui Dumnezeu, căci a căzut din ispita diavolului. Astfel, harul şi arvuna mântuirii au rămas în om, pentru că a greşit din neştiinţă şi pentru că este purtător de trup pământesc. Numai celui ce se leapădă de Dumnezeu i se ia harul Duhului Sfânt, dar şi acesta este primit prin pocăinţă, iar cel ce greşeşte din neştiinţă, păstrează harul, însă acoperit de păcate. Iată pentru care pricină femeia lui Adam s-a numit Eva, adică viaţă, iar nu moarte, pentru că nu a căzut total, ca diavolul, şi apoi pentru că prin a doua Evă, adică Maica Domnului, se va izbăvi neamul omenesc.“ Sfântul Clement Alexandrinul, ţinând cont de cartea Facerii şi de versul psalmistului David - „întru păcate m-a născut maica mea“, arată că (Adam) „numeşte profetic pe Eva mama celor vii; iar dacă a fost zămislit în păcat, totuşi el (n.r. - împăratul David, identificat la rugăciune cu oricare dintre noi) nu era în păcat în clipa naşterii sale şi nu este el însuşi păcat“. Deci, deşi născuţi din natura omenească coruptă în urma căderii, până la o vreme, pruncii sunt lipsiţi de păcate personale, dar, ca fii ai Evei, este prezentă deja în ei înclinaţia către păcat. Comparativ cu Eva cea zidită din Adam, Sfinţii Părinţi o descriu pe Fecioara Maria ca fiind „Eva cea nouă“, iar dacă femeia lui Adam este mama trupească a întregii omeniri, Fecioara Maria, prin care S-a născut Mântuitorul Iisus Hristos, este mama spirituală a tuturor.