Biblia - verset cu verset: De pe arca lui Noe, în „corabia ce ne poartă pe marea vieţii la mântuire“

Facerea 8, 16:

„Ieşi din corabie tu şi împreună cu tine femeia ta, fiii tăi şi femeile fiilor tăi.“ Cu prilejul precedentelor versete am amintit că Noe şi familia sa nu au ieşit din corabie până ce nu au primit dezlegare de la Dumnezeu să facă acest lucru, deşi pe pământ au apărut, după potop, condiţiile de trai optime pentru ei şi pentru animalele adăpostite de furia apelor. Ei au stat răbdători, aşteptând semn de la Creator, expresie a ascultării în care s-au aflat în permanenţă, raportându-se la divinitate. Iată că acum Domnul Dumnezeu le porunceşte să iasă afară din corabie, ieşire ce capătă un dublu sens: în primul rând sunt eliberaţi de povara zilelor petrecute în „captivitate“, în strâmtoarea arcei, şi în al doilea rând, ieşind din corabie, ei se bucură din nou de lumina zilei, de aerul proaspăt şi de libertatea de mişcare firească a fiinţei umane. Corabia, în cuprinsul Sfintei Scripturi, capătă, începând cu acest episod al potopului din vremea lui Noe, sensuri simbolice esenţiale pentru Biserica Mântuitorului Iisus Hristos. Corabia este simbolul Bisericii creştine, al cărei tip în Vechiul Testament a fost arca lui Noe. Precum aceasta a ajuns la liman, aşa şi Biserica lui Hristos, cea înconjurată de marea vieţii şi de moarte, ne duce la mântuire. Corabia lui Noe este tipul Bisericii, care a devenit un loc de fericire prin lemnul crucii şi în care caută să intre toţi cei ce vor să să mântuiască; căci, precum afară de arcă, n-a fost mântuire, aşa nu este mântuire nici afară de biserică. Sfinţii Părinţi au numit Biserica, pornind de la imaginea arcei, o „corabie ce ne poartă pe marea vieţii la mântuire“. În Scriptura Noului Testament întâlnim corabia ca loc de predică pentru Domnul Iisus Hristos. Depărtarea corăbiei de la ţărmuri înseamnă înălţarea sufletelor şi a inimilor de la cele pământeşti la cele cereşti. Învăţarea de pe corabie închipuie învăţătura Bisericii care străbate şi în depărtări. Furtuna de pe mare îl simbolizează pe diavol, prigonirile lumii, poftele şi patimile cu toate ispitele şi primejdiile vieţii. În valurile lumii ni se pare adesea că Mântuitorul doarme, dar la cererea şi rugăciunile preoţilor, El ne vine în ajutor. În catacombele creştine din primele veacuri, credincioşii reprezentau Biserica prin simbolul corăbiei.