Biblia - verset cu verset: Despre dreptate. Atunci când ea înseamnă exclusiv o raportare la Dumnezeu

Facerea 15, 6: „Şi a crezut Avram pe Domnul şi i s-a socotit aceasta ca dreptate.“

Acest fragment biblic consemnează aşa-zisa „îndreptăţire din credinţă“, după cum o numeşte Sfântul Ioan Gură de Aur, adică dreptatea cuvenită credincioşiei lui Avraam. Arătându-i patriarhului cerul înstelat, în toată măreţia sa, şi comparând cu acesta poporul al cărui strămoş va fi, cu toate că promisiunea este de departe mai presus de firea şi de rânduiala omenească, acum, când încă o dată Avraam dă dovadă de o credinţă puternică - „şi a crezut Avram...“ -, Dumnezeu, în bunătatea Sa, socoteşte aceasta „ca dreptate“, sau, după alte traduceri ale Sfintei Scripturi, „spre îndreptăţire“. Noţiunea de dreptate în acest caz nu trebuie înţeleasă doar ca o justă punere în balanţă a meritelor patriarhului cu răsplata cuvenită, ci dreptatea lui se constituie în încrederea că Dumnezeu răspunde la frământările sale. Un comentariu extrem de interesant la versetul de mai sus întâlnim într-o notă a Bibliei sau Sfintei Scripturi, Ediţie jubiliară a Sfântului Sinod, versiune diortosită după Septuaginta. Aici aflăm că, pe baza acestui text, „Sfântul Apostol Pavel îşi va construi doctrina asupra îndreptăţirii prin credinţă (vezi Epistola către Romani, capitolul 4, versetele 3-5: „Căci, ce spune Scriptura? Şi «Avraam a crezut lui Dumnezeu şi i s-a socotit lui ca dreptate». Celui care face fapte, nu i se socoteşte plata după har, ci după datorie; Iar celui care nu face fapte, ci crede în Cel ce îndreptează pe cel păcătos, credinţa lui i se socoteşte ca dreptate“ sau Epistola către Galateni, capitolul 3, versetele 5-7: „Deci Cel care vă dă vouă Duhul şi săvârşeşte minuni la voi, le face, oare, din faptele Legii, sau din ascultarea credinţei? Precum şi Avraam a crezut în Dumnezeu şi i s-a socotit lui ca dreptate. Să ştiţi, deci, că cei ce sunt din credinţă, aceştia sunt fii ai lui Avraam.“), completată în Epistola sobornicească a Sfântului Apostol Iacov, capitolul 2, versetul 3 („Iar voi puneţi ochii pe cel care poartă haină strălucită şi-i ziceţi: Tu şezi bine aici, pe când săracului îi ziceţi: Tu stai acolo, în picioare, sau: Şezi jos, la picioarele mele“), cu observaţia că omul se îndreptăţeşte şi prin fapte. În Vechiul Testament, prin dreptate se înţelegea, în general, dreapta relaţie dintre om şi Dumnezeu ca parteneri de dialog şi legământ; supunerea omului faţă de Lege; totalitatea elementelor prin care un om putea fi socotit drept în faţa lui Dumnezeu. De vreme ce Avraam nu cunoaşte Legea (venită de abia prin Moise), dreptatea lui se constituie în încrederea că Dumnezeu Îşi va ţine făgăduinţa şi că-i va da ceea ce omeneşte pare imposibil. În ultimă instanţă - conform învăţăturii ortodoxe -, îndreptăţirea se obţine prin har“.