Biblia - verset cu verset: „Dumnezeu l-a aşezat pe om în rai, tot aşa cum a aşezat soarele pe cer“

Facerea: 2, 8:

„Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit, şi a pus acolo pe omul pe care-l zidise.“ Vedem prin acest verset că destinaţia omului dintru început a fost raiul. Cuvântul „grădină“ prezent aici se traduce în ebraică prin cuvântul gan (# grădină). În greceşte, însă, Septuaginta foloseşte forma paradeisos, care se traduce prin rai, paradis, spre a-i sublinia caracterul cu totul special. Cuvântul „Eden“ se poate traduce prin bucurie, desfătare. Raiul este, după cum vom vedea, nu doar ceva ce a existat înainte de cădere, el există chiar şi acum, fiind vizitat de unii oameni încă trăitori pe pământ, fiind dintotdeauna, după căderea omului în păcat, ţelul întregii existenţe umane pământeşti, fericita stare în care încercăm să ne reîntoarcem. Sfinţii Părinţi ai Bisericii au scris mult despre rai. Întotdeauna însă cu precauţie, cu reţinere şi asta şi datorită celor scrise în Sfânta Scriptură: „Apropiindu-mă de acest subiect, îmi pare că sunt cuprins de o neobişnuită râvnă în încercarea de a limpezi cele despre rai, despre locul şi firea lui, pentru cei ce sunt dornici a le cunoaşte. Lucru cu atât mai însemnat, cu cât Apostolul nu a ştiut de era în trup ori în afară de trup, zicând totuşi că «s-a răpit până la al treilea cer» (2 Cor., 12, 2). Şi iarăşi zice: «Şi pre acest om - sau în trup, nu ştiu, sau afară de trup nu ştiu, Dumnezeu ştie - că s-a răpit în rai şi a auzit negrăite graiuri, care nu este slobod omului a le grăi» (2 Cor. 12, 3-5). Deci, dacă raiul are o astfel de fire, încât însuşi Pavel ori cineva asemenea lui Pavel, abia de a putut să-l zărească, în viaţă fiind, şi totuşi n-a fost în stare să-şi aducă aminte de l-a văzut în trup ori în afară de trup; şi pe deasupra a auzit graiuri pe care nu i s-a îngăduit să le grăiască - de este aşa, cum ne-ar fi cu putinţă nouă să spunem locul Raiului pe care nu ni s-a dat a-l vedea şi, chiar de am fi izbutit a-l vedea, ne-ar fi fost oprit a împărtăşi altora ceea ce am aflat? Şi iarăşi, întrucât Pavel s-a sfiit a se înălţa pe sine din pricina înălţimii descoperirii, cu atât mai mult se cade nouă a ne strădui să nu fim prea grabnici a dezvălui ceva primejdios prin însăşi descoperirea sa. Deci nu ne este îngăduit a vorbi cu uşurătate despre rai“, spune Sfântul Ambrozie. Cu toate acestea, în ciuda greutăţilor de a vorbi despre rai, din ceea ce aflăm în Sfânta Scriptură şi prin tâlcuirile Sfinţilor Părinţi, dincolo de înţelesurile duhvniceşti extrem de profunde, este clar că raiul a fost, înainte de căderea omului, aici, pe pământ, Sfântul Ambrozie scriind în acest sens că „Dumnezeu l-a aşezat pe om în rai, tot aşa cum a aşezat soarele pe cer“.