Biblia - verset cu verset: Eber, un strămoş al popoarelor semitice

Un articol de: Lucian Apopei - 01 Iunie 2009

Facerea 11, 14: „Şelah a trăit o sută treizeci de ani şi atunci i s-a născut Eber.“

După cum aminteam şi cu prilejul versetului precedent, Şelah este cunoscut în istorie drept tatăl lui Eber (sau Ever, după alte traduceri). Tradus prin cealaltă parte, regiunea de dincolo sau strămutat ori nomad, Eber este strămoşul mai multor popoare semitice, printre care se numără şi evreii, numele său devenind, de altfel, eponimul populaţiilor aramaice şi arabe din Mesopotamia, Siria şi Transiordania, inclusiv al evreilor. Iniţial, acesta locuia cu familia sa la est de Eufrat. Se pare că vârsta de o sută treizeci de ani era în acele vremuri una a deplinei maturităţi, situaţie semnalată de faptul că din cei nouă patriarhi de la Sem până la Terah, tatăl lui Avraam, şapte aveau vârsta cuprinsă între o sută treizeci şi o sută treizeci şi cinci de ani când li s-a născut un fiu, nefiind însă precizat dacă e sau nu primul nou-născut.