Biblia - verset cu verset: Faţa omului ca un obiect-ecran

Facerea 4, 7:

„«Când faci bine, oare nu este faţa senină? Iar de nu faci bine, păcatul bate la uşă şi caută să te târască, dar tu biruieşte-l!»“ Avem de-a face cu un verset în care Dumnezeu arată clar ceea ce este bine să facă omul pentru a urma calea cea dreaptă. După cum spunea şi psalmistul David, „la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină“ (Psalm 35, 9), fiinţa umană trebuie să se orienteze în viaţă ţinând cont doar de Dumnezeu şi sfaturile Sale, pentru a trăi liniştit, cu faţa senină, lipsit de orice griji cauzate de săvârşirea unor păcate care să-l târască pe om în cele mai întunecate gânduri. De câte ori nu am văzut chipuri senine de oameni trăitori în adevărul Scripturii şi în învăţătura cea dreaptă a Bisericii? Nu la aceştia se referă oare şi acest fragment: „Când faci bine, oare nu este faţa senină?“? Purtând chipul lui Dumnezeu, e firesc ca acesta să fie luminat, însă atunci când păcatul îl biruie pe om, structura feţei se modifică, încât întrebarea adresată lui Cain: „pentru ce te-ai întristat şi pentru ce s-a posomorât fata ta?“ pare şi acum la fel de actuală. Sfântul Atanasie cel Mare a scris o adevărată definiţie a chipului lui Dumnezeu întipărit în om, în care spune despre Creator că „le-a dăruit oamenilor ceva mai mult, adică nu i-a creat pur şi simplu, ca pe nişte animale neraţionale, ci i-a făcut după chipul Său, pentru ca, fiind ca un fel de umbre ale Cuvântului şi fiind raţionali, să se poată menţine pururea în fericire, trăind în rai viaţa cea adevărată şi anume, pe cea a sfinţilor. Fiinţa lor s-a corupt însă când s-au făcut răi, atunci au căzut în afara vieţii din rai, în moarte şi stricăciune“. Desigur, Sfântul Atanasie face referire la trăirea sufletească, la partea spirituală a alcătuirii omului, însă, aşa cum spunea părintele Dumitru Stăniloae, „nu pot vedea ceva frumos, cu ochii trupului, fără să mă bucur spiritual. Nu pot trăi o bucurie netrupească sau cu o participare trupească mai subţiată, fără să mă bucur şi cu trupul. Nu pot ajunge la o înţelegere spirituală - sau cu o participare trupească mai subţiată - fără să am o senzaţie plăcută în trup“. Deci, ceea ce ţine spiritualiceşte de om se imprimă în trupul acestuia, care devine astfel un obiect-ecran. „Văd şi simt un lucru prin vederea subiectivă, dar mă văd şi mă simt imprimat în ochii mei, în trupul meu, de vederea lucrului respectiv. Iar această vedere a ceea ce se imprimă din nou la un alt nivel în trupul meu, în calitatea lui de obiect, îl arată şi ca subiect care trăieşte ceea ce se imprimă în el mereu în alt mod, cu alte înţelegeri şi simţiri“, mai spune părintele Stăniloae. Întocmai de aceea, vedem întotdeauna reprezentat pe icoane chipul sfinţilor senin, luminat, care transcende la „lumina“ de care amintea proorocul David, de unde vine „izvorul vieţii“.