Biblia - verset cu verset: Gata a-L urma oricând pe Dumnezeu

Un articol de: Lucian Apopei - 27 Iulie 2009

Facerea 13, 3: „Şi a înaintat Avram pe unde venise, de la miazăzi spre Betel, până la locul unde fusese mai înainte cortul său, între Betel şi Hai“

Patriarhul Avraam va continua să trăiască în corturi şi după întoarcerea sa din Egipt. Modestia de care dă dovadă el este exemplară. „Vezi ce viaţă simplă ducea dreptul? Vezi cât de puţine nevoi avea, că putea să se mute cu atâta uşurinţă (...) Adeseori, când ieşim la câmp, născocim mii şi mii de nevoi, ne zbatem în fel şi chip, ca să târâm cu noi o mulţime de lucruri, de care nu avem neapărată trebuinţă, lucruri de prisos şi nefolositoare; le cărăm însă pentru lux şi fală. Dar dreptul Avraam n-a făcut aşa“, spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Traiul în cort arată, pe de altă parte, că Avraam este gata de a-I urma oricând lui Dumnezeu. În plus, cortul, ca imagine a bolţii cereşti, simbolizează prezenţa cerului pe pământ. Şi Noe locuia „în cort“ (Facerea 9, 21), stare care s-a transmis până la Avraam şi care reflectă, dincolo de simbolistica menţionată, modul de viaţă nomad pe care îl duceau oamenii în acele vremuri.