Biblia - verset cu verset: „Hibrizii“ animalelor „create“ de om nu se pot înmulţi

Facerea 1, 21: „A făcut Dumnezeu animalele cele mari din ape şi toate fiinţele vii, care mişună în ape, unde ele se prăsesc după felul lor, şi toate păsările înaripate, după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.“

Acest verset continuă idea celui anterior, încheind actul creării animalelor din apă şi din aer. Acestea au fost zidite „după felul lor“, după cum vom afla prin repetiţia acestei expresii la fiecare dintre cele trei zile când se zideşte viaţa. În unanimitate, Părinţii bisericeşti susţin că Dumnezeu este Creatorul tuturor speciilor de plante şi animale. Nici ei, aşa cum nici Sfânta Scriptură, nu s-au ocupat să definească, precis, limitele acestor „feluri“, aşa cum face taxonomia, ştiinţa legilor de clasificare sau de grupare a plantelor ori animalor din punct de vedere al descrierii şi felului speciilor. Însă, învăţătura Bisericii este foarte clară atunci când este vorba de „firea“ şi provenienţa lor. În acest sens, Sfântul Vasile cel Mare spune: „După cum sfera, dacă se împinge şi este un loc înclinat, merge la vale datorită alcătuirii sale şi a însuşirii locului şi nu se opreşte înainte de a ajunge pe loc de şes, tot aşa şi existenţele, mişcate de o singură poruncă, străbat în chip egal creaţia, supusă naşterii şi pieirii, şi păstrează până la sfârşit continuitatea felurilor, prin asemănarea celor ce alcătuiesc felul.“ Ştiinţa evoluată a permis oamenilor să-şi însuşescă într-un mod nefiresc atributul de creatori a noi specii de animale. Această „tehnică“ nu a putut însă contrazice spusele Sfinţilor Părinţi care au scris pe această temă. Se ştie că încrucişările dintre specii, atunci când reuşesc, dau nişte rezultate triste: „hibrizii“ sunt sterpi, neputându-se reproduce. Această problemă a împerecherilor nefireşti nu era străină primelor veacuri ale creştinătăţii. Sfântul Ambrozie avertizează asupra unirilor nefireşti care se împotrivesc legilor pe care le-a lăsat Dumnezeu pe pământ: „Cât de curate şi nepătate generaţii urmează fără amestecare una după alta, astfel încât peştele zămisleşte peşte, iar foca, focă. Scorpionul de mare îşi păstrează patul nuntirii neîntinat... Peştii nu ştiu nimic despre unirea cu rase străine. Ei n-au logodne nefireşti precum cele săvârşite cu dinadinsul între animalele din rase diferite precum, de pildă, între măgar şi iapă, sau între măgăriţă şi armăsar, amândouă acestea fiind pilde de unire nefirească. Cu siguranţă, sunt situaţii când firea suferă mai mult în caz de pângărire, decât de vătămare a unui ins“. În acest ultimă situaţie, Părinţii bisericeşti au văzut şi o idee alegorică a relativismului moral pe care-l încearcă unii cercetători ce neagă existenţa binelui şi a răului, adoptând o filosofie relativistă. La modul concret însă, „cheia“ existenţei făpturilor o găsim la Dumnezeu: „Faptul că Dumnezeu este Domnul întregii existenţe nu înseamnă numai că El are aseitate; în afară de Dumnezeu, nimic nu are realitate independentă. El este creatorul şi susţinătorul absolut al universului. Toate celelalte îşi dobândesc substanţa şi forma din decretul şi din fapta Lui. Numai voia Lui suverană cheamă toate realităţile finite din inexistenţă şi păstrează continuu omul şi lumea ca să nu se întoarcă în neant. Fără voia Lui creatoare, toate celelalte ar dispărea în nefiinţa de unde le-a chemat şi din care le păstrează“ spune teologul Charles F. H. Henry.