Biblia - verset cu verset: La zece ani de la prima făgăduinţă divină, Avraam nu avea încă un fiu

Un articol de: Lucian Apopei - 30 Octombrie 2009

Facerea 16, 1: „Sarai însă, femeia lui Avram, nu-i năştea. Dar avea ea o slujnică egipteancă, al cărei nume era Agar.“

Contrar tuturor făgăduinţelor pe care Avraam le primise în detaliu de la Dumnezeu, Sara, soţia patriarhului, nu putea da naştere încă la prunci. Zece ani (versetul 3) trecuseră de când i se făcuse prima făgăduinţă lui Avram, iar el nu avea un copil. „Cu toate aceste mari făgăduinţe, Sara rămânea tot stearpă, iar bătrâneţea lor înainta. Trebuia să le dea un semn foarte mare de credinţă, ca ei să vadă şi slăbiciunea firii omeneşti şi măreţia puterii lui Dumnezeu“, scrie Sfântul Ioan Gură de Aur. Este prezentată Agar, o slujnică egipteană a Sarei, deţinătoarea unui nume arab. Chiar dacă pe timpul lui Avraam egiptenii constituiau o naţiune puternică, aceasta reprezenta din cele mai vechi timpuri o importantă piaţă de sclavi. Este posibil ca Agar să fi fost însoţitoarea personală dată Sarei când a fost luată de faraon, în acea expediţie a familiei lui Avraam în Egipt pe timpul foametei. Faptul că Agar se mai afla încă în casa patriarhului constituie o dovadă că faraon nu luase înapoi darurile pe care i le dăduse.