Biblia - verset cu verset: Luminătorii de pe cer şi ghicitorii de pe pământ

Facerea 1, 14: „Şi a zis Dumnezeu: «Să fie luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pe pământ, să despartă ziua de noapte şi să fie semne ca să deosebească anotimpurile, zilele şi anii».“

Apariţia astrelor în cea de-a patra zi arată ca zilele creaţiei sunt perioade sau etape a căror lungime nu o putem cunoaşte, fapt amintit ieri când am discutat despre durata unei zile a creaţiei. Luminătorii de pe cer au fost creaţi de Dumnezeu pentru a crea o ordine şi un ritm în natură. „Ziua şi noaptea au fost create în acelaşi timp; şi de atunci până acum ele urmează una după alta şi nu încetează să împartă timpul în mod egal“, spune Sfântul Vasile cel Mare, într-una din omiliile sale la Hexaemeron.

Analizând acest aspect, Sf. Ioan Damaschinul scrie în Dogmatica sa: „Aşadar, în cele trei zile, la porunca dumnezeiască, răspândindu-se şi adunându-se lumina, s-a făcut ziua şi noaptea, în a patra zi a făcut Dumnezeu luminătorul cel mare, adică soarele, ca să conducă şi să stăpânească ziua - prin el se constituie ziua, căci ziua este timpul când soarele este deasupra pământului, iar durata unei zile este drumul soarelui pe deasupra pământului de la răsărit la apus -, luminătorul cel mic, adică luna şi stelele, ca să conducă şi să stăpânească noaptea şi să o lumineze. Noaptea este timpul în care soarele este dedesubtul pământului, iar durata nopţii este drumul soarelui pe sub pământ, de la apus la răsărit. Prin urmare, luna şi stelele au fost orânduite ca să lumineze noaptea; asta nu înseamnă că ele sunt în timpul zilei mereu sub pământ, căci sunt stele pe cer deasupra pământului şi în timpul zilei, ci că soarele, prin strălucirea lui mai puternică, ascunde atât stelele cât şi luna şi nu le îngăduie să se vadă.“

Semnele la care face referire acest verset sunt arătările fireşti ale aştrilor de pe cer care diferă de la anotimp la anotimp, sau de la o stare a vremii la alta. Ele sunt după trebuinţa omului, în aştri putându-se observa „despre ploile cele mari, multe despre secetă şi mişcarea vânturilor care suflă în unele locuri sau peste tot, care suflă cu putere sau potolit. Despre unul din «semnele» date de soare ne-a vorbit şi Domnul, spunând că va fi furtună, pentru că cerul era posomorât şi roşu („Iar dimineaţa ziceţi: «Astăzi va fi furtună, pentru că cerul este roşu-posomorât»“ - Matei 16, 3)“, scrie Sfântul Vasile cel Mare. Tot legat de semnele cereşti, acestea vor sta la baza arătării vremurilor de sfârşit ale lumii: „Iar îndată după strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor se vor zgudui“ (Matei 24, 29).

Eronat însă, în jurul semnelor cereşti s-au născut o serie de false mituri şi crezuri care, cu timpul, au condus la crearea unei adevărate „ştiinţe“ capabile, după unii, să prezică soarta pe care cineva o poate avea în viaţă. Aceasta, în toată „complexitatea“ ei (cu horoscopuri, ghicitori etc.), este o ştiinţă păgână, respinsă categoric de către Biserică, căci stelele, luna sau alţi aştri nu pot influenţa sau, mai ales, determina cursul vieţii unui om aşa cum unii falşi profeţi sau ghicitori susţin prin horoscopuri şi alte publicaţii de profil.