Biblia-verset cu verset: Materia nu este ultima realitate

Facerea 7, 21: „Şi a murit tot trupul ce se mişca pe pământ: păsările, animalele, fiarele, toate vietăţile ce mişunau pe pământ şi toţi oamenii.“

Consecinţa firească a inundării pământului la potop a fost moartea tuturor vietăţilor, afară de pasagerii de pe corabia lui Noe. Spălarea păcatului a presupus pierderea germenilor răutăţii, înmulţiţi într-un mod covârşitor, printr-un cataclism de proporţii. Versetul de faţă este o fărâmă a genului „apocaliptic“ care se va dezvolta mai mult în perioada profetului Daniel. În Sfânta Scriptură, acest gen va căpăta contur odată cu ultima carte din canonul Noului Testament, anume Apocalipsa Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan. Desigur, ideea de „apocalipsă“ la potop exclude latura profetică, autorul biblic descriind în episodul marelui diluviu evenimente care deja s-au întâmplat şi nu care urmează să se întâmple. Pastelul pe care versetul de faţă ni-l arată este unul deosebit de sumbru. Şi situaţia aceasta nu e nicidecum diferită de cea în care Sfânta Scriptură ne spunea că „pământul se stricase înaintea feţei lui Dumnezeu şi se umpluse pământul de silnicii“ (Facerea 6, 11), respectiv momentul în care „sosit-a înaintea feţei Mele sfârşitul a tot omul, căci s-a umplut pământul de nedreptăţile lor, şi iată Eu îi voi pierde de pe pământ... (Facerea 6, 12). Or imaginea aceasta a trupurilor moarte la potop este conformă cu „silniciile“ la care se ajunsese în acele vremuri. „Cel ce vede în materie ultima realitate şi se cufundă cu vieţuirea dobitocească este mort înaintea lui Dumnezeu“, spune părintele Ioan Sorin Usca în comentariul său la cartea Facerii.