Biblia - verset cu verset: „Moartea e graniţa la care ne apare Domnul vieţii“

Facerea 5, 30:

„Şi a mai trăit Lameh, după naşterea lui Noe, cinci sute şaizeci şi cinci de ani şi i s-au născut fii şi fiice.“ Versetul de faţă ne spune că Lameh a mai avut şi alţi urmaşi, afară de Noe. Dintre aceştia însă, nu s-a ales nimeni care să fie cruţat la potopul ce avea să se reverse asupra omenirii în anul în care „Noe (...) era de şase sute de ani“ (Facerea 7, 6), adică fraţii şi surorile lui Noe au pierit în urma diluviului. Această stare indică faptul că germenele păcatului nu dispăruse în rândul urmaşilor lui Set, „înlocuitorul“ lui Abel cel ucis de fratele său Cain. Situaţia poate fi catalogată drept tragică, mai ales că moartea survine ca „instrument“ de ştergere a păcatului. De aceea se cuvine să explicăm puţin această situaţie, mai ales că nu este singular exemplul când membrii familiei unei persoane mor ca urmare a păcatelor săvârşite, unul dintre aceste exemple fiind întâlnit la I Reg. 2, 33: „Nu voi depărta pe toţi ai tăi de la jertfelnicul Meu, ca să chinuiesc ochii tăi şi să apăs sufletul tău; dar toţi urmaşii casei tale vor muri la mijlocul anilor lor.“ Acest aspect ţine deseori de o lepădare a oamenilor de credinţa sau suferinţa semenului lor, a se vedea în acest sens fragmentul scripturistic referitor la Iov, când cei apropiaţi l-au părăsit şi chiar batjocorit pe „unul de-al lor“. Şi dacă ar fi să ţinem cont de faptul că personajul biblic prezent în versetul de mai sus, Noe, a propovăduit oamenilor credinţa în Dumnezeu înainte ca potopul să se reverse asupra pământului, cu atât mai mult se definesc trăsăturile firilor care trăiesc în păcat şi nu acceptă îndreptarea, care este condiţia necesară pentru o viaţă deplină în Dumnezeu. Ori, aici intervine rolul - dacă putem spune aşa - al morţii. În termeni teologici, moartea, fiind singura trecere de aici la Dumnezeu, arată transcendenţa lui Dumnezeu şi a vieţii noastre depline în El, ca împlinire a ei. Avem ceva de la Dumnezeu şi în viaţa noastră de aici, o arvună, cum zic Părinţii Bisericeşti. Dar totuşi viaţa lui Dumnezeu şi viaţa noastră deplină în El sunt despărţite de cea de aici prin moarte. Nu există o continuitate între viaţa noastră de aici şi viaţa lui Dumnezeu sau viaţa noastră deplină în El. Faptul că noi trebuie să murim, ne explică teologul Nicolae Berdiaev, arată deosebirea, graniţa strictă între Dumnezeu şi viaţa noastră. Desigur, Dumnezeu este prezent în viaţa noastră cu puterea Lui de viaţă. Şi totuşi, viaţa lui Dumnezeu rămâne totdeauna dincolo de moarte. Între viaţa lui Dumnezeu şi viaţa noastră este moartea... Nu se poate merge la Dumnezeu fără a se trece prin moarte... moartea dă ideii de Dumnezeu... o strictă transcendenţă. Moartea e graniţa la care ne apare Domnul vieţii, Creatorul, Care singur are nemurire (1 Tim. 6, 16), Care a pus făpturile Sale sub legea devenirii şi a morţii.