Biblia - verset cu verset: „N-am văzut eu, oare, în faţă pe Cel ce m-a văzut?“

Facerea 16, 13: „Şi a numit Agar pe Domnul, Cel ce-i grăise, cu numele acesta: Ata-El-Roi (care se tâlcuieşte: Tu eşti Dumnezeu atotvăzător), căci zicea ea: «N-am văzut eu, oare, în faţă pe Cel ce m-a văzut?».“

Dezvăluirile pe care i le-a făcut îngerul slujnicei Agar şi puterea cu care i-a vorbit au determinat-o pe aceasta să se întrebe dacă nu cumva Însuşi Dumnezeu i s-a arătat şi i-a grăit. Semnul de întrebare pe care şi-l pune slujnica capătă aici două conotaţii: una de natură spirituală şi una practică. În primul rând, îi era greu a înţelege, în smerenia ei - de care trebuie să amintim că a dat dovadă când şi-a recunoscut vina părăsirii căminului lui Avraam -, cum a fost posibil să se întâmple acest lucru. În mintea ei apare genul de întrebare: „Cum de e posibil ca Dumnezeu să mi se arate tocmai mie?“. În al doilea rând însă, conform perceptelor acelor vremuri, cine-l vedea pe Dumnezeu nu mai rămânea apoi în viaţă. Aceasta e cea de-a doua nuanţă pe care o capătă întrebarea din finalul fragmentului biblic: „N-am văzut eu, oare, în faţă pe Cel ce m-a văzut?“, sau, după o altă traducere: „Oare mai sunt eu în stare să văd după ce L-am văzut?“ în sensul: Oare L-am văzut eu într-adevăr şi mai sunt vie după ce L-am văzut?, căci, după cum spuneam, potrivit Legii, omul nu putea să-L vadă pe Dumnezeu şi să rămână în viaţă: „Faţa Mea însă nu vei putea s-o vezi, că nu poate vedea omul faţa Mea şi să trăiască“ (Ieşirea 33, 20). De aceea, Agar L-a numit „Dumnezeul vederii“ sau „Dumnezeu atotvăzător“, pentru că Dumnezeu nu numai că o văzuse şi venise la ea în suferinţa ei, dar îi îngăduise să-L şi vadă şi să trăiască ulterior. Iahve este numit aici el-roi, reprezentând denumirea semitică a divinităţii. Sensul primordial al cuvântului nu poate fi stabilit exact, dar toate etimologiile dezbătute converg spre ideea de putere, măreţie.