Biblia - verset cu verset: „Nu mâncărurile sunt rele, ci lăcomia pântecelui“

Facerea 1, 29: „Apoi a zis Dumnezeu: «Iată, vă dau toată iarba ce face sămânţă de pe toată faţa pământului şi tot pomul ce are rod cu sămânţă în el. Acestea vor fi hrana voastră!»“.

În lumea primordială, în Grădina Raiului, omul se hrănea cu plante şi produsul lor. Ferocitatea şi, implicit, suferinţa, urmează căderii omului în păcat. Sfântul Vasile cel Mare spune că, „după potop, când omul şi-a schimbat felul vieţuirii şi s-a depărtat de hotarul rânduit lui, Domnul, cunoscând că omul este risipitor, i-a îngăduit folosirea tuturor felurilor de hrană: «Tot ce se mişcă şi ce trăieşte să vă fie de mâncare; toate vi le-am dat, ca şi iarba verde» (Facerea 9, 3). Prin această îngăduinţă, şi celelalte dobitoace au fost slobozite să le mănânce.“ Este limpede însă că toate cele zidite de Dumnezeu erau bune şi folositoare, căci „a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi, iată, erau bune foarte“ (Facerea 1, 31). Problema însă apare în momentul în care omul nu înţelege buna folosire a celor încredinţate lui. Sfinţii Părinţi ai Bisericii spun, în unanimitate, că drept cauze principale a tuturor relelor pe care le observăm în viaţa lumii şi a sufletului nostru sunt păcatul şi patimile, ca forme ale bolii spirituale. Biserica vorbeşte despre opt patimi care „subjugă“ sufletul omenesc, prima dintre acestea fiind lăcomia pântecelui. „Nu mâncărurile sunt rele, ci lăcomia pântecelui (...) Nimic nu e rău din cele ce sunt, decât reaua lor întrebuinţare, care vine din negrija minţii de a cultiva cele fireşti“, spune Sfântul Maxim Mărturisitorul în lucrarea „400 de capete despre dragoste“. Acest fapt este explicat de părintele Dumitru Stăniloae, în „Antropologia ortodoxă“, care vede o neimplicare duhovnicească în înţelegerea rostului pe care îl au lucrurile în lume: „Pe plan mistico-ascetic, cunoaşterea raţiunilor Cuvântului sădite în lucruri, duce, în primul rând, la buna folosire a lor. Căci, dacă am vedea cu ochii duhovniceşti că întreaga natură ne este dată: nu spre a ne folosi de ea posesiv şi cu o sete nesfârşită de acaparare, ci pentru a-L slăvi pe Dumnezeu şi pentru a-I mulţumi Lui, nu am ajunge la păcat (sau patimi) prin vreo folosire incorectă şi neconformă cu scopul lucrurilor. Neînţelegând însă rostul tuturor, noi, de multe ori, dăm vina pe lucruri, iar prin aceasta, pe Creatorul lucrurilor, dar, de fapt, vina este a noastră, pentru că nu ştim să folosim lucrurile în conformitate cu scopul lor primar.“