Biblia verset cu verset: Oştirile în Sfânta Scriptură

Facere 2, 1: „Aşa s-au făcut cerul şi pământul şi toată oştirea lor.“

Capitolul al doilea al cărţii Facerea începe cu o concluzie a evenimentelor prezentate anterior, în primul capitol. În lucrarea „Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinţilor Părinţi“, scrisă de preotul Ioan Sorin Usca, aflăm că acest verset a avut forme diferite de-a lungul anilor. Biblia din anul 1914 traduce astfel acest verset: „Şi s-au săvârşit cerul şi pământul şi toată podoaba lor“. Podoabă redă grecescul kosmos - armonie, frumuseţe, podoabă, univers - care traduce ebraicul saba - ceată, oştire, desemnând metaforic mulţimea astrelor, iar în cazul de faţă şi mulţimea podoabelor pământului. Vulgata păstrează nuanţa din Septuaginta: „Et omnis ornatus eorum.“ (â şi toată podoaba lor). În cuprinsul Sfintei Scripturi, se utilizează această formă a cuvântului „oştire“ pentru a denumi mulţimea astrelor sau chiar a îngerilor. Iată o parte dintre acestea: „Eu am făcut pământul şi omul de pe el Eu l-am zidit. Eu cu mâinile am întins cerurile şi la toată oştirea lor Eu îi dau poruncă“ (Isaia 45, 12); „Precum e nenumărată oştirea cerească şi nenumărat nisipul mării, aşa voi înmulţi neamul lui David, robul Meu, şi al leviţilor celor ce-Mi slujesc Mie“ (Ieremia 33, 22); „Toţi locuitorii pământului sunt socotiţi ca o nimica şi El face ce voieşte cu oştirea cerească şi cu locuitorii pământului şi nimeni nu poate să-L împiedice la lucrul Lui şi să-I zică: «Ce faci Tu?»“ (Daniel 4, 32). În practica liturgică, se vorbeşte deseori despre oştirile îngereşti. Spre exemplu, într-un fragment din „Anaforaua“ Sfântului Ioan Gură de Aur, sunt pomeniţi îngerii care aduc slavă lui Dumnezeu iar, prin rostirea ei, îi mulţumim lui Dumnezeu pentru faptul că ne îngăduie să-I mulţumim dăruindu-ne marea cinste de a sluji Sfânta Liturghie, deşi El este neîncetat lăudat de oştirile îngereşti care Îi înalţă cântarea de biruinţă: „Mulţumim Ţie şi pentru Liturghia aceasta, pe care ai binevoit a o primi din mâinile noastre, deşi stau înaintea Ta mii de arhangheli şi zeci de mii de îngeri, heruvimii cei cu ochi mulţi şi serafimii cei cu câte şase aripi, care se înalţă zburând cântarea de biruinţă cântând, strigând, glas înălţând şi grăind“. De asemenea, expresia oştirile îngereşti o întâlnim şi la Prohodul Domnului, în chiar prima strofă a cântării: „În mormânt, Viaţă,/ Pus ai fost, Hristoase,/ Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti,/ Plecăciunea Ta cea multă preamărind.“ Utilizarea cuvântului „oaste“, pentru a denumi mulţimea de îngeri este convenţională, despre numărul lor doar Dumnezeu ştiind. În scrierile lor, Sfinţii Părinţi vorbesc despre acestea, Sfântul Ioan Gură de Aur menţionând „popoare infinite de puteri netrupeşti, ale căror mii nu le poate număra nimeni“. Cuvântul „oştire“, când nu denumeşte o mulţime cerească, este folosit în sensul său propriu, de armată de ostaşi sau soldaţi, simpli martori sau protagonişti ai unor evenimente istorice, relatate de Sfânta Scriptură.