Biblia - verset cu verset: Pace, mustrare şi obrăznicie în căminul patriarhului Avraam

Facerea 16, 6: „Iar Avram a zis către Sarai: «Iată, slujnica ta e în mâinile tale, fă cu ea ce-ţi place!» şi Sarai a necăjit-o şi ea a fugit de la faţa ei.“

Acest fragment pare a se fi născut din îmbinarea simţămintelor fiinţei umane pusă în faţa legiuirii din acea vreme referitoare la statutul de slujitor. Sunt expuse mai sus, în acelaşi verset, reacţia tuturor celor trei persoane biblice implicate în actul de înlocuire al Sarei cu slujnica Agar pentru dobândirea de urmaşi a familiei lui Avraam. Patriarhul a reacţionat ca un om al păcii, manifestând mereu îngăduinţă faţă de Sara. El şi-a reprimat propriile simţăminte în scopul de a restabili simfonia în căminul său tulburat. „Nu numai că nu s-a supărat de cuvintele spuse de Sara; dimpotrivă, îi răspunde cu mare blândeţe şi-i zice: «Bănuieşti că eu sunt de vină că te ocărăşte? (...) Află că n-aş fi primit niciodată să duc slujnica ta în patul tău, dacă n-ar fi trebuit să-ţi fac pe voie. Şi acum, ca să te încredinţez de adevăr, iată, o ai în mâinile tale. Fă cu ea ce-ţi place! Ţi-am ştirbit eu puterea ce o ai asupra ei? Am luat-o eu de sub stăpânirea ta? Nu!»“, a scris Sfântul Ioan Gură de Aur, subliniind că patriarhul s-a comportat cu Sara având un singur lucru în inimă: să nu o vadă tristă, să nu o vadă turburată, să o vadă respectată şi scăpată de orice supărare. Clement Alexandrinul, în schimb, dă un sens surprinzător răspunsului lui Avraam, pe care îl vede zicând: „Iubesc ştiinţa lumească şi pentru că este mai tânără şi pentru că este slujnica ta; dar cinstesc şi venerez ştiinţa ta ca pe o stăpână desăvârşită“. El arată că Avraam, socotit „credincios şi drept“, urmează un drum al desăvârşirii, al dobândirii de înţelepciune care „se învaţă“ în timp. Soţia sa, Sara, a acţionat sub impulsul stării de moment, dispreţuită fiind de slujnica sa. Cu toate acestea, cu nici un gest, nu a încălcat prescripţiile legiuirilor din acea vreme referitoare la respectarea statutului de slujitoare care zămisleşte prunc. Un vechi cod mesopotamian spunea că „dacă mai târziu acea femeie sclavă (în cazul nostru, Agar) pretinde egalitate cu stăpâna ei (Sara) din pricină că a născut copii, stăpâna ei nu are voie să o vândă, ea nu are voie să o însemne cu semnul de sclavă şi să o socotească printre sclavi“. Acelaşi cod de legi permitea, în schimb, „necăjirea“ unei slujnice care a devenit arogantă în faţa stăpânei, însă îi proteja după naşterea copilului un statut ceva mai avantajos, în sensul că Agar nu mai putea fi considerată sclavă şi vândută în această calitate unei alte familii. Sfântul Clement Alexandrinul comentează moderat atitudinea Sarei, scriind că „a necăjit-o pe Agar, adică a înţelepţit-o, a sfătuit-o“. Slujitoarea Agar nu alege să rămână în familia patriarhului Avraam, cum avea dreptul şi poate şi obligaţia, ci fuge de la faţa stăpânei. Sfântul Ioan Gură de Aur, aspru cu toţi cei de condiţie joasă care nu-şi cunosc locul, a considerat atitudinea Agarei ca obrăznicie : „Pentru că a pedepsit-o pentru obrăznicia ei, slujnica a fugit. Acesta-i obiceiul slugilor! Când nu pot face ce vor, ci li se taie cele ce vor să săvârşească, îndată îşi părăsesc stăpânii şi o pornesc la fugă“.