Biblia - verset cu verset: Poligamia, nedreptate şi încălcare a legii firii instituite de Dumnezeu

Un articol de: Lucian Apopei - 07 August 2008

Facerea 4, 19:

„Lameh şi-a luat două femei: numele uneia era Ada şi numele celeilalte era Sela.“ Textul prezentat aici indică un grad ridicat al decăderii morale în care neamul lui Cain ajunsese. Apare în discuţie tema familiei în perioada primelor generaţii descendente din Adam şi Eva, care era de formă monogamă. Faptul că Lameh, fiu al lui Cain, are două femei drept soţii, nu face decât să confirme abaterea gravă a urmaşilor lui Cain de la legea firii instituite de Dumnezeu. Căsătoria biblică a apărut ca o urmare firească a celui mai nobil sentiment, după cum spuneam, în formă monogamă, potrivit căreia un bărbat şi o femeie se angajează reciproc să-şi împartă viaţa în vederea împlinirii rostului pentru care au fost creaţi. Lameh însă, având două soţii, instituie „începutul poligamiei, împotriva rânduielii stabilite de Dumnezeu. Numele soţiile sale, Ada (însemnând podoabă, frumuseţe, plăcere) şi Sela (stâncă ascuţită) sugerează cufundarea în plăceri şi împietrirea inimii“, spune pr. Ioan Sorin Usca în comentariile sale la cartea Facerii. De la început, voia lui Dumnezeu a fost ca unirea dintre bărbat şi femeie în vedere procreaţiei să fie exclusiv în cadrul căsătoriei monogame: „Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: «Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!»“ (Facerea 1, 27-28). În această idee, relatarea creării primului cuplu uman, Adam şi Eva, propune căsătoria monogamă ca fiind singura care corespunde pe deplin voii lui Dumnezeu. „Dar acelaşi Om şi Dumnezeu, înnoind cele vechi, nu mai îngăduie poligamia (...), ci instituie o singură căsătorie pentru naşterea de copii şi pentru gospodărirea casei, pentru care i s-a dat bărbatului «ajutor» femeia“, spune Sfântul Clement Alexandrinul. Poligamia care apare prin Lameh se prezintă aşadar ca o stare anormală şi o nedreptate pentru soţie, care putea fi repudiată foarte uşor de către bărbat ca una care făcea parte din bunurile sale.