Biblia - verset cu verset: Pomul creştinătăţii este crucea lui Hristos

Facerea 1, 12: „Pământul a dat din sine verdeaţă: iarbă, care face sămânţă, după felul şi după asemănarea ei, şi pomi roditori, cu sămânţă, după fel, pe pământ. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.“

În cea de-a treia zi a creaţiei, Dumnezeu „îmbracă“ lumea cu o haină nouă, acest verset putând fi oricând integrat unui pastel. Sunt create astăzi toate soiurile de vegetale care răsar din pământ, schimbând faţa pământului care era iniţial întunecos şi neroditor. Cercetătorii botanişti au identificat până astăzi câteva sute de mii de specii de plante care cresc pe pământ (după unii, ar fi aproximativ 400.000 de specii) care au în comun cele trei elemente cu ajutorul cărora cresc şi se dezvoltă: lumina, pământul şi apa. „Pământul, ca să păzească legile Creatorului, începând cu odrăslirea, a trecut plantele prin toate fazele lor de creştere şi le-a adus îndată la desăvârşire. Livezile erau încărcate cu belşugul ierbii; câmpiile bine roditoare, acoperite cu semănături (...). Orice fel de iarbă şi orice fel de verdeaţă, fie dintre păinoase, fie dintre legume, umpleau atunci din belşug întreg pământul“, scrie Sfântul Vasile cel Mare în omiliile sale la Facere. Biserica învaţă că până la căderea omului în păcat, care a schimbat definitiv firea naturii, cele care rodeau pe pământ nu erau cu nimic deranjate din ordinea lor firească, păcatul protopărinţilor modificându-le şi viaţa externă prin suportarea unor greutăţi şi suferinţe. Iniţial, „nu aveau nici o lipsă cele ce au răsărit atuncea pe pământ: nici nepriceperea plugarilor, nici vremuirile văzduhului, nici vreo oarecare altă pricină care să le vatăme. Şi nici osânda (n.r.: păcatul strămoşesc) nu împiedica belşugul pământului; că acestea au fost mai înainte decât păcatul pentru care am fost osândiţi să mâncăm pâinea noastră întru sudoarea feţei“, spune Sfântul Vasile cel Mare (a se vedea Facerea 3, 19). „Eu sunt viţa, voi mlădiţele“ În Biserica Ortodoxă, pomul are o simbolistică deosebită. Acesta este nici mai mult nici mai puţin decât simbolul vieţii şi al morţii, pornind de la asemănarea cu pomul din grădina raiului. Pomul creştinătăţii este crucea lui Hristos. Pomul cu cele 12 ramuri, reprezentat adeseori în iconografia ortodoxă, închipuie pe Sfinţii Apostoli. Înverzind, pomul înseamnă trecerea de la moarte la viaţă. Plecând de la pildele Noului Testament, pomul mai poate fi comparat cu viaţa omului: pomul bun face poame bune, cel rău face poame rele şi se taie şi se aruncă în foc. Însă, altoit, şi pomul rău poate face poame bune, la fel cum omul este aşteptat de Dumnezeu la schimbare, la urmarea căii mântuitoare pentru a aduce roade sufleteşti: „Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate, şi tu, care erai măslin sălbatic, ai fost altoit printre cele rămase, şi părtaş te-ai făcut rădăcinii şi grăsimii măslinului, nu te mândri faţă de ramuri; iar dacă te mândreşti, nu tu porţi rădăcina, ci rădăcina pe tine. Dar vei zice: «Au fost tăiate ramurile, ca să fiu altoit eu.» Bine! Din cauza necredinţei au fost tăiate, iar tu stai prin credinţă. Nu te îngâmfa, ci teme-te; Căci dacă Dumnezeu n-a cruţat ramurile fireşti, nici pe tine nu te va cruţa. Vezi deci bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: Asprimea Lui către cei ce au căzut în bunătatea Lui către tine, dacă vei stărui în această bunătate“ (Romani 11, 17-22). Mai întâlnim în Sfânta Scriptură vorbindu-se despre pomul lui Iesei sau pomul genealogic pe care pictura şi sculptura bisericească îl înfăţişează, începând cu secolul al XII-lea, ca simbol al arborelui genealogic al Mântuitorului, pe care Biserica îl numeşte „toiag din rădăcina lui Iesei“ (Isaia 11, 1). Desigur, trebuie amintită menţionarea ideii de mlădiţă în cuprinsul Sfintei Scripturi. „Domnul s-a numit pe Sine viţă, pe Tatăl lucrătorul, iar pe cei sădiţi prin credinţă în Biserică, pe fiecare dintre noi, mlădiţe; pe toţi ne cheamă să aducem rod bogat, ca nu cumva, osândiţi fiind ca nefolositori, să fim daţi focului“, spune Sfântul Vasile cel Mare pornind de la Evanghelia după Sfântul Apostol Ioan: „Eu sunt viţa, voi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu întru el, acesta aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic. Dacă cineva nu rămâne întru Mine, se aruncă afară ca o mlădiţă şi se usucă; şi o adună şi o aruncă în foc şi arde. Dacă rămâneţi întru Mine, şi cuvintele Mele rămân întru voi, cereţi orice veţi voi şi se va da vouă“ (Ioan, 15, 5-7).