Biblia - verset cu verset: Primii descendenţi ai lui Canaan supuşi blestemului patriarhului Noe
Facerea 10, 15: „Din Canaan s-au născut: Sidon, întâi-născut al său, apoi Het“
Autorul biblic continuă prezentarea urmaşilor lui Ham, pe linia descendentă a lui Canaan. După blestemul aruncat asupra lor de Noe, aceştia s-au răspândit departe de restul descendenţilor celorlalţi fii ai lui Noe, Sem şi Iafet, atât geografic, cât şi cultural. Primul fiu al lui Canaan, Sidon (â vânătoare; pescuit; oraş întins), a dat naştere unei cetăţi ce a devenit, în timp, port maritim fenician. Confirmarea blestemului aruncat de Noe asupra urmaşilor lui Ham, pe linia lui Canaan, se observă în cuprisul biblic istoric în dese rânduri. Astfel, întâlnim în Vechiul Testament relatări în acest sens încă de la Cartea lui Iosua: „Pe toţi locuitorii muntelui de la Liban până la Misrefot-Maim, pe toţi Sidonienii să-i pierzi de la faţa fiilor lui Israel, pământul lor să-l împarţi lui Israel prin sorti, cum ţi-am poruncit“ (Iosua 13, 6). Apoi, la cartea Judecătorilor: „Dar fiii lui Israel au făcut iarăşi rele înaintea ochilor Domnului şi au slujit baalilor şi astartelor şi dumnezeilor Amoreilor, dumnezeilor Sidonului, dumnezeilor Amoniţilor, dumnezeilor Moabiţilor şi dumnezeilor Filistenilor, iar pe Domnul L-au părăsit şi nu L-au slujit“ (Judecători 10, 6); „Domnul însă a zis către fiii lui Israel: «Nu v-au împilat oare Egiptenii, Amoreii, Amoniţii şi Filistenii, Sidonienii, Amaleciţii şi Moabiţii, şi când aţi strigat către Mine, nu v-am izbăvit Eu oare din mâinile lor?»“ (Judecători 10, 11-12). Despre Het, a cărui nume se traduce frică, groază, uriaş, argint, ştim că a fost strămoşul hitiţilor (numele său a devenit eponimul acestui popor), un neam ce a cunoscut o glorie deosebită în jurul secolului al XIV-lea î.Hr., pe teritoriile cunoscute astăzi ca fiind ale Anatoliei.