Biblia - verset cu verset: Primul rege al unui imperiu întemeiat după potop
Facerea 10, 8: „Cuş i-a dat naştere lui Nimrod; acesta, cel dintâi, a fost puternic pe pământ.“
După ce Sfânta Scriptură i-a prezentat în versetul anterior pe cei cinci fii ai lui Cuş - Seba, Havila, Sabta, Rama şi Sabteca -, autorul biblic revine asupra urmaşilor acestuia şi ni-l prezintă şi pe Nimrod, despre care spune că este „cel dintâi“, adăugând că „a fost puternic pe pământ“. O altă traducere a acestui verset spune că acesta „a fost cel dintâi viteaz pe pământ“. Despre Nimrod s-a scris foarte mult, nu doar în Sfânta Scriptură (I Cronici 1, 10; Miheia 5, 5), personajul biblic fiind preluat şi în mitologiile antichităţii. El a fost un vânător şi rege legendar al Babilonului şi al altor cetăţi din ţinutul Senaar, fondator al cetăţii Ninive, Asurul fiind şi el socotit în stăpânirea sa. Pare a fi regele mitic al Babilonului şi al Asiriei. Nimrod a fost apropiat şi de zeul babilonian al războiului şi vânătorii, Ninurta. Despre el se spune că a fost primul rege al unui imperiu fondat după potop. Există unele tradiţii care îl desemnează drept iniţiatorul construirii turnului Babel, celebra construcţie care s-a dorit la vremea respectivă o cale de a ajunge până la cer şi de a crea o „faimă“ în faţa semenilor. Ambiţioşii constructori n-au reuşit să-şi realizeze proiectul, Dumnezeu zădărnicindu-le planul, ei însă şi-au asigurat un loc în istorie prin obţinerea unei aşa-zise „faime“ de... nedesăvârşiţi, turnul devenind un simbol al mândriei omului şi al căderii sale inevitabile. Istoricul Iosif Flaviu spune despre Nimrod că ar fi fost cel care a instaurat tirania în lume ca mod de a conduce şi de a deturna credinţa oamenilor în Dumnezeu.