Biblia - verset cu verset: „Să ştim să murim şi să înviem în fiecare zi...“

Facerea 4, 13:

„Şi a zis Cain către Domnul Dumnezeu: «Pedeapsa mea este mai mare decât aş putea-o purta.»“ Iată că ucigaşul Cain, conştient că Dumnezeu îi cunoaşte fapta sa, recunoaşte indrect că la ucis pe Abel. Vorbele sale adresate Domnului sunt departe de-a se constitui într-o mărturisire, ca cea pe care o cunoaştem noi. Nu e spovedanie ceea face el, ci e o descurajare, o descumpănire. Cain nu se căieşte pentru greşeala lui, ci-şi plânge viitorul, speriindu-l urâciunea blestemului care urmează să se abată asupra lui. Făcând un exerciţiu de „Aşa da! - Aşa nu!“, să comparăm puţin atitudinea lui Cain cu una firească, de creştin, aşa cum, spre exemplu, părintele Arsenie Papacioc de la Mănăstirea „Sfânta Maria“ de la Techirghiol ne îndeamnă pe toţi: „Nu pentru trecutul tău grozav te mântuieşti, ci pentru trăirea momentului. Se poate să faci un păcat de moarte şi anulezi totul. Pentru că «în ce te găseşte moartea, în aceea te va judeca». Sau poţi să cazi într-o patimă şi să te ridici într-o clipă, cu mare părere de rău, şi sigur, şi cu căinţă, cu smerenie. Chiar dacă mori în fiecare zi şi preţ de o secundă, prin păcate sau neatenţii, trebuie să învii în aceeaşi zi. Orice moarte trebuie urmată de o înviere, în fiecare zi!“ Însă, atitudinea pe care o are Cain e mai mult o recunoaştere a fratricidului doar atunci când se vede pus în faţa faptului împlinit, decât o arătare a pocăinţei. Îi pare rău, dar nu se pocăieşte de păcatul său la momentul cuvenit, mai ales că Dumnezeu îl cercetase în prealabil, iar el, ucigaşul lui Abel, L-a minţit: „«Unde este Abel, fratele tău?» Iar el (n.r. - Cain) a răspuns: «Nu ştiu! Au doară eu sunt păzitorul fratelui meu?»“. Iată însă că, în cele din urmă, Cain mărturiseşte, dar „n-a făcut-o când trebuia. Ar fi trebuit să o facă la timpul cuvenit, când era cu putinţă să caute milă de la Judecător. Aduceţi-vă acum aminte (...) că în ziua cea înfricoşătoare, la tribunalul acela ce nu poate fi cumpărat cu bani, fiecare ne vom căi de păcatele săvârşite, văzând înaintea ochilor chinurile acelea înfricoşătoare şi pedepsele cele de neînlăturat, dar nu vom avea nici un folos, că a trecut timpul, pentru că numai pocăinţa făcută înainte de venirea pedepsei are rost şi putere nespusă“, a scris Sfântul Ioan Gură de Aur în legătură cu acest verset.