Biblia - verset cu verset: Seva unui moştenitor
Facerea 15, 4: „Şi îndată s-a făcut cuvântul Domnului către el şi a zis: «Nu te va moşteni acela, ci cel ce va răsări din coapsele tale, acela te va moşteni!»“
Credinţa patriarhului Avraam îl forţează pe Dumnezeu să dea repede curs frământărilor sale. „Îndată“ patriarhul află „cuvântul Domnului“, pe cât de izbăvitor, pe atât de lămuritor şi punctual. Nu sluga lui îl va moşteni, după cum îi era temerea. Seva poporului promis lui Avraam va fi esenţă din carnea sa, sânge din sângele său: „cel ce va răsări din coapsele tale, acela te va moşteni“. Sfântul Ioan Gură de Aur, parafrazând spusele fragmentului biblic de mai sus, scrie: „De asta te temi, îi spune Dumnezeu, asta îţi turbură cugetul, asta îţi măreşte tristeţea? Află, dar, că nu te va moşteni el, ci cel care va ieşi din tine, acela te va moşteni. Nu te uita la firea omenească, nu te gândi nici la bătrâneţea ta, nici la stârpiciunea Sarei! Ai încredere în puterea Mea, Cel Care-ţi făgăduieşte! Alungă-ţi tristeţea şi primeşte îndestulătoare mângâiere! Fii încredinţat că vei avea moştenitor pe cel ce se va naşte din tine! Apoi, pentru că făgăduinţa era mai presus de fire şi depăşeşte mintea omenească - că mare-i era turburarea sufletului său din pricina piedicilor firii: bătrâneţea lui, stârpiciunea Sarei, amorţirea pântecelui - Dumnezeu întăreşte şi mai mult făgăduinţa, pentru ca dreptul Avraam, privind la dărnicia Făgăduitorului, să aibă încredere“.