Biblia - verset cu verset: Singura piedică în calea mântuirii este păcatul

Facerea 4, 10:

„Şi a zis Domnul: «Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine, din pământ.»“ După ce Şi-a arătat milostivirea faţă de Cain, cercetându-l spre a-i oferi şansa pocăinţei, Dumnezeu îi prezintă ucigaşului de frate dimensiunile păcatului săvârşit. Plecând de la acest verset, Biserica numeşte păcatele grave drept păcate strigătoare la cer, întocmai cu actul necugetat al lui Cain, care „strigă“ către Domnul din cer. Puterea pocăinţei şi mărturisirii unui păcat este foarte importantă pentru mântuirea sufletului păcătosului, Sfântul Marcu Ascetul spunând în acest sens că „păcat spre moarte este tot păcatul nepocăit“. Se cuvine să facem, cu prilejul acestui verset, o descriere a păcatului, căci vom vedea, după încălcarea primei porunci de către protopărinţi, după uciderea lui Abel, păcatele în lume se vor înmulţi, iar singura piedica în calea mântuirii nu este altceva decât păcatul. Dar, ce sunt păcatele? Sf. Antonie cel Mare spune că „nu cele ce se fac după fire sunt păcate, ci cele rele după alegerea cu voia“. Astfel, spune întemeietorul monahismului, că „nu e păcat a mânca, ci a mânca nemulţumind, fără cuviinţă şi fără înfrânare, căci eşti dator să ţii trupul în viaţă, însă fără nici un gând rău. Nu e păcat a privi curat, ci a privi cu pizmă, cu mândrie şi cu poftă. E păcat însă a nu asculta liniştit, ci cu mânie. Nu e păcat neînfrânarea limbii la mulţumire şi rugăciune, dar e păcat la vorbirea de rău. E păcat să nu lucreze mâinile milostenie, ci ucideri şi răpiri. Şi aşa, fiecare dintre mădularele noastre păcătuieşte când, din slobodă alegere, lucrează cele rele în loc de cele bune, împotriva voii lui Dumnezeu“. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune, pe scurt, că „păcatul este întrebuinţarea greşită a ideilor, căreia îi urmează reaua întrebuinţare a lucrurilor“. Conform învăţăturii Domnului nostru Iisus Hristos, cea dintâi grijă a omului în viaţă trebuie să fie mântuirea sufletului şi dobândirea fericirii cereşti: „Căci ce-i foloseste omului să câştige lumea întreagă, dacă îşi pierde sufletul?“ (Marcu 8, 36). Lupta împotriva păcatelor nu trebuie să descumpănească pe om. Părintele Ilie Cleopa obişnuia să spună în acest sens că „omul are atâta putere împotriva păcatului, că toţi diavolii din iad, dacă ar veni, n-au ce-i face, dacă vrea să nu facă păcatul; căci i-a dat Dumnezeu o putere mare, de la Botez, să biruiască ispitele diavolilor“.