Biblia - verset cu verset: Vârsta patriarhilor
Facerea 5, 4: „Zilele pe care le-a trăit Adam după naşterea lui Set au fost şapte sute de ani şi i s-au născut fii şi fiice.“
Prezentarea numărului de ani cât au trăit strămoşii noştri a născut, de-a lungul timpului, multe semne de întrebare - şi de îndoială pentru unii - datorită vârstelor ridicate prezentate în Sfânta Scriptură. Versetul de mai sus este un bun exemplu pentru a putea comenta cum poate reprezenta 700 de ani vârsta la care un om poate ajunge. După numeroşi exegeţi, cifrele prezentate de Sfânta Scriptură reprezintă o perioadă foarte lungă între generaţii, ideea de bază fiind că longevitatea este o binecuvântare a lui Dumnezeu asupra oamenilor drepţi şi scade pe măsură ce răutatea şi păcatul se instalează în lume. Tocmai de aceea, după cum vom observa în versetele următoare, durata de viaţă se reduce: între 1000 şi 600 de ani de la Adam până la Noe, între 600 şi 200 de la Noe şi până la patriarhul Avraam, între 200 şi 100 de la Avraam şi până la Iosua Navi, pentru ca de la David încoace să devină cea normală, care se trăieşte şi astăzi. „O durată de viaţă foarte lungă este atribuită primilor patriarhi, între Noe şi Avraam ea se va reduce la două până la şase sute de ani, apoi la o sută până la două sute de ani pentru patriarhii evrei. Această diminuare a lungimii vieţii este pusă pe seama creşterii răului, căci o viaţă lungă reprezintă o binecuvântare a lui Dumnezeu şi va fi unul dintre privilegiile erei mesianice“, aflăm într-unul dintre comentariile părintelui Ioan Sorin Usca referitoare la cartea Facerii. În cuprinsul Sfintei Scripturi, aflăm că cei care nu au trăit la fel de mult ca strămoşii biblici îşi plângeau păcatele şi lipsa pocăinţei lor în durata scurtă de viaţă pe care au avut-o. Astfel, întâlnim exemplul patriarhului Iacov, care trăise până la o vârstă de o sută treizeci de ani şi se plângea totuşi că nu trăise prea mult, precum strămoşii săi: „Şi a zis Iacov lui Faraon: «Zilele anilor vieţii mele... sunt o sută treizeci; puţine şi rele au fost zilele anilor vieţii mele, nu au ajuns la zilele anilor vieţii părinţilor mei»“ (Facere 47, 9). Această mărturisire este un indiciu că primii patriarhi au trăit într-adevăr foarte mult, iar urmaşii lor de mai târziu ştiau bine asta.