Biblia - verset cu verset: Viaţa ne oferă, la modul concret, prilejul îndreptării

Facerea 7, 6: „Noe însă, când a venit asupra pământului potopul de apă, era de şase sute de ani.“

Versetul de faţă plasează ideea mântuirii neamului omenesc în istorie. Dacă în precedentele fragmente autorul biblic prezintă aspecte de ordin moral - pe de o parte, în sens înălţător, prin virtuţile dreptului Noe, şi, pe de altă parte, în sens decadent, prin „pământul“ care s-a stricat din cauza păcatelor oamenilor -, acum, toată această stare este plasată în timp, putând fi astfel înţelese mai bine împrejurările în care au loc evenimentele prezentate de Sfânta Scriptură. Versetul de faţă are astfel un rol istoric pe care scriitorul biblic nu îl neglijează, însă unii Sfinţi Părinţi văd în detaliul privind vârsta lui Noe, care era de şase sute de ani la începutul potopului, un aspect ce ţine de îndelunga răbdare a lui Dumnezeu care „pronunţă ameninţarea Sa în anul al cinci sutelea; totuşi, în anul al şase sutelea a adus potopul pe pământ. (...) Intenţionat a întins Domnul iubirea Sa de oameni, ca să le dea timp de pocăinţă“, spune Sfântul Chiril al Ierusalimului. În acelaşi sens, Sfântul Ioan Gură de Aur dezvoltă: „Nu fără rost ne-a spus Scriptura numărul de ani ai dreptului; nu ni l-a spus ca să ştim de câţi ani era Noe, ci pentru că mai înainte dumnezeiasca Scriptură ne spusese că «Noe era de cinci sute de ani»; şi numai după ce ne-a făcut cunoscut numărul anilor lui Noe, Scriptura ne-a istorisit că oamenii erau tare înclinaţi spre păcat şi că mintea omului era îndreptată cu stăruinţă la rău din tinereţe. (...) Apoi, ca să le dea timp îndestulător de pocăinţă pentru a scăpa de mânia Lui, a spus: «Vor fi zilele lor o sută două zeci de ani», în loc de «Mă voi îndura de ei după cele cinci sute de ani»“. Bineînţeles că îndelunga răbdare a lui Dumnezeu în faţa păcatelor nu poate fi cuantificată în ani sau sute de ani. Amintirea, însă, a vârstei lui Noe, atât la anunţul legat de potop, cât şi la „momentul zero“ al lui, nu face decât să contureze o realitate a mântuirii omului care nu este ceva ce ţine de domeniul metafizicului, adică de ceva ce depăşeşte cadrul experienţei, ci viaţa ne oferă, la modul concret, prilejul îndreptării.