Biblii pentru credincioşi la Floreşti, Cluj

Un articol de: Ziarul Lumina - 18 Noiembrie 2015

Credincioşii din Parohia „Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu” din Florești au început Postul Crăciunului ascultând la biserică câteva cuvinte despre Sfânta Scriptură, iar la final, aproximativ de 50 de familii, în mare parte de tineri, au primit în dar câte un exemplar al Bibliei, fiind îndemnați să citească din ea, mai ales acum, în perioada postului. Credincioșii și-au exprimat mulțumirea și bucuria pentru acest dar neprețuit, conform pr. Dănuț Gordan. Parohia „Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu” din Florești a fost înfiinţată în aprilie 2013, iar de atunci a desfăşurat mai multe activităţi catehetice, în special cu copii.