Bibliotecă sătească inaugurată la Dăișoara, Brașov
Demersurile pentru înființarea unei biblioteci sătești la Dăișoara, județul Brașov, au început în primăvară la inițiativa mai multor voluntari. În câteva luni, spațiul de la etajul unu al căminului cultural din sat a fost transformat într-o bibliotecă. Tot atunci a fost lansată şi campania „Donează o carte - un elev să aibă parte”, prin care instituții și persoane din județul Brașov și din alte județe au donat cărți pentru biblioteca sătească din Dăișoara.
La evenimentul de inaugurare a bibliotecii au participat autorități locale, numeroşi invitați, între care şi protopopul de Rupea, părintele Mircea Comșa, și alţi preoți care au oficiat o slujbă de binecuvântare, împreună cu parohul de la Dăișoara, părintele Dragoș Drobițoiu.