Bilanţ la Centrul de restaurare din Craiova
Arhiepiscopia Craiovei şi-a prezentat oficial bilanţul activităţilor realizate în anul 2016 pentru sectoarele: administrativ-bisericesc, cultural, social-filantropic, patrimoniu şi construcţii, economic şi juridic. Evenimentul a avut loc sâmbătă, 21 ianuarie 2017, în cadrul lucrărilor Adunării eparhiale, la Centrul de restaurare, conservare şi vizualizare din Craiova.
Ca în fiecare an, realizările din viaţa bisericească a Arhiepiscopiei Craiovei sunt analizate în plenul Adunării eparhiale. În faţa unor comisii mixte de lucru, clerici şi mireni, sub directa coordonare a Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, forul bisericesc a evaluat şi a avizat realizările, nevoile şi planurile de împlinit pentru anul 2017.
Întâlnirea, găzduită de Centrul de restaurare, conservare şi vizualizare din strada Brestei nr. 24, a fost precedată de şedinţa Consiliului Permanenţei eparhiale, în care au fost prezentate pe larg dările de seamă pentru sectoarele de lucru: administrativ-bisericesc, cultural, social-filantropic, patrimoniu şi construcţii, economic şi juridic. După avizarea documentelor, membrii Adunării eparhiale, clerici şi mireni, au fost poftiţi în Paraclisul „Sfinţii Serghie şi Vah” al centrului, unde au participat la slujba de Te Deum. Aici au primit binecuvântarea IPS Părinte Irineu, care le-a mulţumit celor prezenţi pentru implicarea şi dăruirea de care au dat dovată în anul 2016.
„Întrajutorarea aparţine firii noastre”
Lucrările Adunării eparhiale au avut loc în Aula „Mitropolit Nestor Vornicescu” a Centrului de restaurare şi vizualizare. În acest context, fiecare comisie de activitate a desemnat un raportor, care a prezentat sinteza activităţii sectoarelor Arhiepiscopiei Craiovei. În cuvântul de binecuvântare adresat în deschiderea lucrărilor, Mitropolitul Olteniei a vorbit despre unitate, ajutorul şi fraternitatea în Biserică. „Anul care a trecut se înscrie pe linia unităţii, întrajutorării şi fraternităţii. Unitatea bisericească şi cea naţională sunt dezideratele fireşti ale fiecărui român. Aceste lucruri sunt înscrise dintru început în firea noastră. Aşa se face că unitatea noastră de neam se completează şi se întăreşte prin unitatea de credinţă, rânduită de Dumnezeu de la strămoşii noştri şi până astăzi. Aşadar, când unitatea noastră este în credinţă, este în duhul Bisericii, ea este plină de trăinicie şi se transmite din generaţie în generaţie. Oamenii şi strămoşii noştri au trăit aici, pe aceste pământuri, înconjuraţi de numeroase forţe care au încercat din răsputeri să destabilizeze unitatea naţională şi pe cea de credinţă. De fiecare dată însă au existat oameni cu suflet mare care s-au jertfit pentru aceste valori, arătând peste timp că numai în Biserică noi suntem o forţă şi un exemplu pentru alţii. Este adevărat că această unitate ar genera beneficii de ordin material şi trecător. Ei bine, această unitate este dată de Dumnezeu, căci numai El Singur se descoperă ca fiind «Unul în fiinţă şi întreit în Persoane». Deci, unitatea în fiinţă şi în persoană este dată de Sfânta Treime. Prin urmare, aşa cum Preasfânta Treime a ieşit din sine şi a lucrat în lume, aşa a lăsat ca, în Biserică, noi să fim reuniţi împrejurul Mântuitorului Hristos. De aici înţelegem că întrajutorarea este un lucru organic, care aparţine firii noastre”, a spus IPS Părinte. În continuare, IPS Irineu a prezentat principalele coordonate ale activităţii Arhiepiscopiei Craiovei pe anul trecut, punctând, de asemenea, necesităţile şi priorităţile pentru anul în curs. „Toate aceste activităţi le-am derulat în Biserica noastră din Oltenia şi o să avem bucuria să ascultăm prezentările activităţilor desfăşurate în anul precedent de sectoarele noastre de activitate. Vă mulţumim totodată că, în anul care a trecut, Biserica noastră, cu ajutorul dumneavoastră, a reuşit să aibă frumoase împliniri pe toate planurile”, a conchis IPS Părinte Irineu.
La finele întâlnirii, pr. Emilian Cimpoeru, din Parohia Goieşti, judeţul Gorj, a primit din partea IPS Părinte Irineu rangul onorific „Crucea Sf. Nicodim, clasa I” pentru clerici.