Bilanțul activităților Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria

Data: 12 Feb 2018

Lucrările anuale ale Consiliului eparhial și Adunării eparhiale ale Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria s-au desfășurat în perioada 9-10 februarie 2018 la Giula, în Ungaria. În cadrul acestora, au fost prezentate rapoartele de activitate ale sectoarelor administrativ-bisericesc, cultural și financiar-economic ale eparhiei. S-a constatat desfășurarea în condiții normale a activităților bisericești în anul 2017. Ședințele de lucru au fost conduse de Prea­sfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria. „Prezența permanentă a ierarhului și preoților în mijlocul credincioșilor, slujirile liturgice, activitățile misionar-pastorale și culturale, colaborarea rodnică cu celelalte instituții românești din Ungaria, precum reprezentanțele diplomatice de la Budapesta, Giula și Seghedin, au fost câteva dintre elementele constante ale Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria și în anul trecut și reprezintă contribuția ei fundamentală la îndeplinirea menirii pe care o are, de păstrare a tradițiilor și valorilor străbune, a credinței creștine și identității românești, de apropiere a credincioșilor între ei și față de Dumnezeu, precum și a fi un factor de echilibru și de unitate în societatea contemporană”, informează Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. Printre realizările importante s-au remarcat restaurarea și înfrumusețarea bisericilor ortodoxe românești din Giula Mică și Apateu, Ungaria, precum și pelerinaje ale credin­cioșilor ortodocși români din Ungaria la Ierusalim și locurile sfinte prin intermediul BASILICA Travel. În cadrul acestor întâlniri au fost stabilite, de asemenea, proiectele de hotărâri pentru anul 2018. Ședințele de lucru s-au încheiat cu o agapă comună, în care a continuat atmosfera de comuniune frățească românească, informează Biroul de presă al eparhiei.