Bilanțul activităților filantropice din Eparhia Târgoviștei pe anul 2025

Un articol de: Diac. Emilian Apostolescu - 23 Ianuarie 2026

În Aula „Sfântul Voievod Neagoe Basarab” a Reședinței chiriarhale din Târgoviște au avut loc joi, 22 ianuarie, lucrările Adunării Generale anuale a Asociației Centrul Diaconal „Casa Creștină”, desfășurate sub conducerea Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal. În aceeași zi, sala a găzduit și reuniunea anuală a Adunării Generale a Asociației Casei de Ajutor Reciproc a clericilor și angajaților bisericești din Arhiepiscopia Târgoviștei. Totodată, în sala de ședințe a sediului administrativ al Centrului eparhial din Târgoviște s‑a desfășurat reuniunea de bilanț a Consiliului Director al Fundației de la Parohia Eroilor din municipiu.

Prima parte a întrunirii Adunării Generale a Asociației Centrul Diaconal „Casa Creștină” a fost moderată de pr. Ionuț Adrian Ghibanu, vicar eparhial și președinte al asociației. În cadrul ei, directorul executiv, pr. Adrian Rada, și vicepreședintele asociației, pr. Alin Ștefan, au prezentat sinteza activităților derulate pe parcursul anului 2025. Totodată, pr. Ionuț Ghibanu a oferit o analiză detaliată a situației financiare, evidențiind direcțiile de dezvoltare și rezultatele notabile obținute în perioada evaluată.

Un rol important pentru activitatea asociației îl are apartamentul social protejat „Sfântul Ierarh Nicolae”, care funcționează de mai bine de un deceniu și oferă servicii sociale specializate pentru 6 copii. Activitatea asociației în anul precedent a fost amplă, intensă și diversificată. În perioada pregătitoare Sfintelor Paști, au fost distribuite 619 pachete cu alimente, în valoare de 447.000 de lei, familiilor și persoanelor aflate în dificultate. În aceeași perioadă, proiectul filantropic „Îmbracă un copil de Sfintele Paști” a oferit sprijin pentru 225 de copii care au primit haine, jucării, alimente și alte daruri, datorită generozității a 122 de donatori. Valoarea totală a ajutoarelor a fost de aproximativ 90.000 de lei. În apropierea sărbătorii Nașterii Domnului s‑a derulat proiectul „Scrisoare către Moș Crăciun”, prin care 250 de copii au primit îmbrăcăminte, încălțăminte, jucării și pachete alimentare, cu sprijinul a 132 de donatori, valoarea totală a darurilor depășind 200.000 de lei. În aceeași perioadă, 100 de vârstnici din județul Dâmbovița au beneficiat de pachete alimentare. Au fost organizate 523 de ateliere de artă și educație plastică, la care au participat 408 elevi, iar 135 de ședințe de consiliere au fost dedicate copiilor, părinților și persoanelor provenite din medii vulnerabile, expuse riscului de abandon școlar. De asemenea, 102 elevi au beneficiat de cursuri gratuite de limba engleză și desen. Asociația a acordat și un sprijin financiar în valoare de 30.000 de lei pentru un caz medical deosebit de dificil. În încheierea lucrărilor, după aprobarea raportului de activitate, a raportului financiar și a raportului de certificare pentru anul 2025, precum și a bugetului pentru anul 2026, au avut loc discuții privind evoluția programelor sociale și au fost formulate propuneri pentru optimizarea proiectelor în anul în curs.

În cuvântul rostit cu acest prilej, ierarhul a evidențiat importanța intensificării lucrării social‑filantropice a Bisericii în contemporaneitate ca expresie vie a credinței manifestate prin fapte de iubire față de aproapele și ca dimensiune esențială a misiunii pastorale. Înaltpreasfinția Sa a subliniat că sprijinul comunităților parohiale și implicarea așezămintelor bisericești sunt indispensabile pentru alinarea suferințelor și susținerea celor aflați în nevoi.

Adunărea Generală CAR a Arhiepiscopiei Târgoviștei

Lucrările Adunării Generale a Asociației CAR au fost moderate, în prima parte, de pr. vicar Ionuț Ghibanu, iar partea a doua a ședinței s‑a desfășurat sub președinția Înaltpreasfinției Sale. În cuvântul rostit, ierarhul a subliniat că activitatea Asociației CAR reprezintă o expresie concretă a solidarității creștine și a responsabilității față de cei care trec prin momente dificile.

Președintele asociației, pr. Nicolae Pană, a prezentat raportul Consiliului Director privind activitatea anului 2025. Ulterior, au fost supuse atenției și aprobării Adunării Generale raportul financiar‑contabil, raportul comisiei de cenzori, proiectul bugetului și obiectivele propuse pentru anul 2026. În prezent, Asociația Casa de Ajutor Reciproc a clerului și angajaților bisericești din Arhiepiscopia Târgoviștei numără 1.132 de membri. Pe parcursul anului 2025, au fost acordate 86 de împrumuturi însumând 2.127.751 lei. Excedentul financiar consemnat la data de 31 decembrie 2025, în valoare de 171.122 de lei a fost distribuit astfel: 32.466 de lei au fost alocați rezervelor statutare, iar 138.656 de lei au revenit fondului social al membrilor, reprezentând beneficii de final de an în cuantum de 3,50%.

Consiliului Director al Fundației filantropice de la Parohia Eroilor

Organizație nonprofit, cu misiunea de a sprijini persoanele vârstnice aflate în situații vulnerabile, oferind servicii de găzduire, hrană și îngrijire, dar și activități culturale, consiliere psihologică, psihiatrică și kineto, Fundația Filantropică de la Parohia Eroilor din Târgoviște are în grijă 23 de beneficiari în cadrul Căminului pentru persoane vârstnice al acestei parohii. În cadrul reuniunii de bilanț a Consiliului Director al fundației, pr. Daniel Bălăjel, managerul instituției, și pr. Adrian Rada, președinte și director general al fundației, au prezentat bilanțul activităților și situația financiară pentru anul 2025, precum și direcțiile de dezvoltare și prioritățile de lucru pentru 2026. Ulterior, membrii Consiliului au analizat și au aprobat documentele înaintate, ne‑a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.