Bilanţul activităţilor pe 2017
Noul sediu al Facultăţii de Teologie din Cetatea Băniei, din str. Brestei nr. 24, a găzduit sâmbătă, 20 ianuarie, lucrările Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Craiovei. Întrunirea a fost prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei.
Ca în fiecare an, cele şase sectoare de activitate din cadrul Arhiepiscopiei Craiovei şi-au prezentat bilanţul activităţilor pe anul precedent în dezbaterea publică a forului Adunării eparhiale. Întâlnirea de anul acesta s-a desfăşurat în Aula „Nestor Mitropolitul” din cadrul noului sediu al Facultăţii de Teologie din Craiova. Momentul a fost precedat de şedinţa de Permanenţă a Consiliului eparhial şi de slujba de Te Deum, săvârşită în Paraclisul „Sfinţii Serghie şi Vah” din incinta facultăţii.
Fiecare sector (administrativ, economic, social-filantropic, patrimoniu şi construcţii, silvic şi cultural) şi-a expus activitatea în plen, mandatând un raportor din partea membrilor adunării. Au fost, de asemenea, făcute propuneri, iar participanţii au luat cuvântul şi au înaintat aprecieri şi sugestii la adresa celor prezentate. La finalul şedinţei, IPS Părinte Mitropolit Irineu a înmânat mai multe diplome de apreciere din partea Centrului eparhial următorilor membri: pr. Viorel Dimian, pr. Vasile Tătărău, lui Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, lui Constantin Nicolescu, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, lui Ion Călinoiu, şef al Sistemului de Gospodărire a Apelor Gorj, şi lect. dr. Marcel Marcea.
Unitatea naţională - „actul nostru de identitate”
La finele întâlnirii, IPS Părinte Irineu a mulţumit membrilor Adunării eparhiale pentru sprijinul acordat activităţilor bisericeşti în anul 2017, apreciind de asemenea lucrarea şi rezultatele obţinute de sectoarele Arhiepiscopiei Craiovei. Gândul Părintelui Mitropolit s-a îndreptat de asemenea către importanţa istorică a comemorării celor 100 de ani de la Marea Unire a Ţărilor Române într-un singur stat, amintind în acest sens rolul deosebit al Bisericii străbune şi al credinţei ortodoxe. „Anul acesta serbăm Centenarul unităţii noastre naţionale, un lucru deosebit pentru poporul român şi pentru întreaga noastră istorie. Este actul nostru de identitate. Negreşit că şi înainte am avut unitate naţională. Nimeni nu poate să spună că în Transilvania sau în Moldova, în Ţara Românească oamenii nu erau români. Avem nevoie însă de această coeziune, exprimată într-o singură voce: Vrem să fim români! Şi este foarte important acest lucru, căci cu cât românii sunt mai uniţi, cu atât sunt mai greu de învins şi mai vrednici de luat în seamă de celelalte popoare ale lumii”, a spus IPS Părinte Irineu.
Activităţi şi evenimente în 2017, dedicate Anului omagial
Între numeroasele activităţi şi evenimente desfăşurate în decursul anului precedent, Arhiepiscopia Craiovei a marcat în mod deosebit tematica „Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti” şi „Anului comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”. Între evenimentele din Mitropolia Olteniei desfăşurate sub această temă se numără: Simpozionul naţional studenţesc (2-3 aprilie 2017), ediţia a IX-a, la Mănăstirea Tismana, cu secţiunile: „Sfintele icoane în teologia și viața Bisericii” şi „Preoți ortodocși mărturisitori ai dreptei credințe în timpul regimului comunist”; Conferinţa naţională „Martiri şi mărturisitori ai dreptei credinţe din perioada 1948-1989” (8-9 iunie 2017), la Centrul de restaurare „Bengescu” din Craiova; Conferinţa cu tema „Slujitori ai Bisericii din Oltenia în închisorile comuniste” (10 noiembrie 2017), organizată de Facultatea de Teologie, prin Catedra de istorie bisericească; conferinţele preoţeşti, ale asociaţiilor studenţeşti şi ale profesorilor de religie din judeţele Dolj şi Gorj, organizate de asemenea pe tematica Anului omagial 2017; cursuri, conferinţe şi prelegeri pentru preoţi, monahi, studenţi, doctoranzi şi masteranzi etc.