Bilanţul activităţilor pe anul 2012
La sfârşitul săptămânii trecute, pe parcursul a două zile, la Reşedinţa arhiepiscopală şi la Centrul eparhial din Arad s-au desfăşurat lucrările Consiliului şi ale Adunării Eparhiale ale Arhiepiscopiei Aradului, ambele organisme având pe ordinea de zi prezentarea şi analizarea rapoartelor asupra activităţii administrativ-bisericeşti, cultural-pastorale, economice şi de asistenţă social-filantropică din eparhie în anul 2012.
Întruniţi în şedinţa anuală ordinară, sub preşedinţia Înalt Preasfinţitului Timotei, Arhiepiscopul Aradului, membrii aleşi ai Consiliul eparhial, împreună cu membrii Permanenţei Consiliului eparhial şi protopopii arhiepiscopiei, au avut ca principale puncte pe ordinea de zi audierea, analizarea şi definitivarea rapoartelor generale ale sectoarelor administraţiei eparhiale, în vederea prezentării acestora spre ratificare Adunării Eparhiale. În deschiderea lucrărilor, Înalt Preasfinţitul Timotei i-a salutat pe cei prezenţi şi a subliniat importanţa acestei şedinţe de analiză şi bilanţ asupra unei activităţi desfăşurate pe parcursul unui an, cu concluziile şi măsurile ce se vor adopta pentru o activitate susţinută în viitor. Sub coordonarea Înalt Preasfinţiei Sale, lucrările s-au desfăşurat pe parcursul întregii zile.
Consilierul administrativ-bisericesc, pr. Traian Micoroi, a prezentat Raportul general asupra activităţii din Sectorul administrativ-bisericesc: situaţia statistică a unităţilor şi a lăcaşurilor de cult din cuprinsul eparhiei, a personalului bisericesc deservent, după vechime şi grade profesionale de încadrare, activitatea de pregătire şi perfecţionare a clerului, activitatea liturgică, canonică, juridică şi disciplinară în cuprinsul eparhiei, situaţia numirilor, încadrării, completării posturilor clericale şi neclericale, viaţa monahală, alte probleme care intră în competenţa administrativ-bisericească.
Raportul anual al Sectorului cultural-educaţional a fost prezentat de către pr. Vasile Pop, consilier cultural. În cele opt capitole ale raportului a fost evidenţiată activitatea pastoral-misionară la nivelul Centrului eparhial, la protopopiate şi parohii, desfăşurată sub sigla Anului omagial al Tainei Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor, activitatea educaţională în şcolile teologice ale eparhiei şi cea de predare a religiei în şcoli, relaţiile interconfesionale, activitatea de perfecţionare pe latura cultural-teologică prin editarea şi desfacerea lucrărilor teologice şi a cărţii religioase, activitatea mass-media, conservarea patrimoniului bisericesc cultural mobil şi imobil, activitatea bibliotecii şi arhivei eparhiale.
În darea de seamă asupra activităţii eparhiale sub aspect economic-financiar, consilierul economic, pr. Teodor Faur, a supus analizei situaţia economică a eparhiei, bugetul anual de venituri şi cheltuieli, administrarea imobilelor eparhiale, gestionarea întregului patrimoniu bisericesc la nivelul parohiilor, la protopopiate şi la Centrul eparhial. Au fost prezentate şi prelucrate situaţii concrete şi cazuri care au creat disfuncţionalităţi de ordin economic şi financiar şi s-au adoptat măsurile care s-au impus. O atenţie deosebită a fost acordată respectării disciplinei financiare la oficiile protopopeşti, în mod special a achitării sarcinilor sociale asupra drepturilor salariale ale personalului bisericesc.
Activitatea eparhială din anul 2012 desfăşurată în Sectorul social a fost cuprinsă în Raportul general prezentat de către preacucernicul părinte Mircea Bupte, consilier social. Au fost prezentate principalele coordonate ale unei preocupări susţinute în latura social-filantropică şi de caritate creştină: coordonarea activităţii de acordare a asistenţei religioase în instituţii bugetare, la protopopiate şi parohii, coordonarea proiectului POSDRU: Centrul de Incluziune Socială Arad, a activităţilor şi proiectelor cu caracter caritabil, educaţional sau umanitar iniţiate în cadrul acestui centru.
După epuizarea prezentării şi analizării rapoartelor anuale ale sectoarelor Consiliului eparhial, şedinţa a continuat cu soluţionarea unor probleme curente care intră în competenţa acestui for deliberativ eparhial: ratificarea înfiinţării unor parohii, rearondarea altora, numiri şi transferări de personal bisericesc.
În cea de a doua zi, sâmbătă, 19 ianuarie, în sala de lectură a bibliotecii Centrului eparhial s-au desfăşurat lucrările Adunării Eparhiale, organul deliberativ suprem pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice şi patrimoniale ale eparhiei.
Lucrările au fost precedate de un Te Deum oficiat în Paraclisul „Sfânta Treime“ al Reşedinţei arhiepiscopale, la care a participat Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Timotei, înconjurat de membrii Adunării Eparhiale şi de cei ai Permanenţei Consiliului eparhial.
În cuvântul rostit în deschiderea lucrărilor, Înalt Preasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, preşedintele Adunării Eparhiale, după ce i-a salutat pe cei prezenţi, a prezentat, într-o retrospectivă sintetică, cele mai importante realizări administrative, cultural-pastorale, sociale şi economice ale eparhiei care au marcat anul 2012, consacrat Tainei Sfântului Maslu şi îngrijirii bolnavilor. În continuare, într-un excurs de o profundă consistenţă, cu conotaţii istorice, patristice şi culturale asupra contextului şi evenimentelor care au determinat promulgarea Edictului de la Milano şi asupra importanţei covârşitoare a Sfântului Împărat Constantin cel Mare pentru lumea creştină, dar mai ales pentru contemporaneitate, pentru continentul european, IPS Timotei a creionat câteva dintre coordonatele pe care se vor axa activităţile eparhiale din anul 2013, în lumina programului-cadru elaborat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru Anul omagial consacrat Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, la împlinirea a 1.700 de ani de la promulgarea Edictului de la Milano.
Din încredinţarea preşedintelui Adunării Eparhiale, vicarul eparhial pr. Iacob Bupte a dat citire Raportului-sinteză al activităţii sectoarelor administraţiei eparhiale pe anul 2012.
După citirea mesajelor, de fiască ascultare şi conlucrare la întărirea vieţii bisericeşti, transmise din plenul Adunării Eparhiale Întâistătătorului Bisericii noastre, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, şi Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, şi a procesului-verbal al ultimei şedinţe, lucrările au continuat pe comisii: Administrativ-bisericească, Cultural-educaţională, Economică, Socială şi Comisia de validare. În cadrul comisiilor, după analizarea rapoartelor generale de activitate, au fost elaborate proiectele de hotărâri, cărora li s-a dat citire în plenul Adunării Eparhiale reunite. După luările de cuvânt ale prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii „Vasile Goldiş„ din Arad, ec. Iosif Matula, I. Micurescu şi Teodor Păiuşan asupra unor aspecte din conţinutul acestora, proiectele de hotărâri au fost aprobate în unanimitate, devenind astfel acte normative cu aplicabilitate în întreaga eparhie.
În încheiere, Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Timotei a mulţumit tuturor membrilor Adunării Eparhiale pentru contribuţia adusă bunei desfăşurări a lucrărilor, cu îndemnul ca propunerile să devină înfăptuire, spre folosul întregii eparhii.