Binecuvântare arhierească în parohia mehedințeană Cireșu

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 22 August 2022

Locuitorii din comuna Cireşu, judeţul Mehedinţi, dar şi din localităţile învecinate s-au adunat duminică, 21 august, la sărbătoarea Peșterii Topolnița, aflată în acest an la a 59-a ediţie. Manifestările organizate cu acest prilej au debutat prin săvârşirea Sfintei Liturghii în biserica Parohiei Cireşu de către Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, se arată pe site-ul episcopiaseverinului.ro.

La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a citit mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, transmis cu ocazia Duminicii migranților români.

Răspunsurile liturgice au fost date de către Grupul psaltic „Sfântul Nicodim de la Tismana” al Catedralei Episcopale din Drobeta-Turnu Severin.

În această localitate, la locul nu­mit Dealul Bătăliei, cu ocazia Duminicii românilor migranţi din anul 2021, ierarhul a sfinţit o troiţă ridicată de Episcopia Severinului şi Strehaiei în colaborare cu Primăria Cireşu, cu ocazia aniversării a 200 de ani de la Revoluţia lui Tudor Vladimirescu (1821), dar şi spre omagierea pandurilor care au luptat împotriva turcilor în acest loc, în bătălia din 6 august 1820.