Binecuvântare arhierească în Parohia misionară Turda-Fabrici

Un articol de: Darius Echim - 10 Aprilie 2022

În Biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” a parohiei misionare pentru romi din zona Turda-Fabrici, sâmbătă, 9 aprilie, părintele protopop de Turda, Alexandru Rus, împreună cu părintele paroh al comunității Marin Trandafir Roz și un sobor de preoți, a săvârșit Sfânta Liturghie și slujba Parastasului în memoria victimelor de etnie romă deportate în lagărele naziste din Auschwitz-Birkenau și Transnistria, cu prilejul Zilei Internaţionale a Romilor.

După slujbă, cei prezenți au primit binecuvântarea Înaltprea­sfințitului Părinte Andrei, Arhi­episcopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, care a săvârşit un Te Deum și a rostit un cuvânt de învățătură. Ierarhul i-a felicitat cu prilejul Zilei Inter­naționale a Romilor, rugându-L pe Dumnezeu să le dea sănătate tuturor romilor din Turda și din toată lumea.

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei l-a hirotesit iconom pe preotul paroh Marin Trandafir Roz, iar epitropului Ștefan Florea i-a oferit Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni. Alți binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire. La final, Parohia misionară Turda-Fabrici, cu sprijinul Băncii de Alimente Turda, le-a oferit celor prezenți 250 de porții de mâncare caldă și 250 de pachete cu alimente neperisabile.