Binecuvântare arhierească în Parohia Muncel, Protopopiatul Dej

Un articol de: Darius Echim - 22 August 2024

Parohia Muncel, Protopopiatul Dej, a fost duminică, 18 august, în sărbătoare. Sfânta Liturghie și slujba Sfeștaniei la casa parohială au fost săvârşite de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, care a rostit și cuvântul de învățătură. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Sfântul Lavrentie al Cernigovului” al Bisericii Studenților din Campusul Universitar Hasdeu.

Preotul paroh Ioan Chindriș a fost distins cu titlul de sachelar, în semn de apreciere pentru activitatea sa pastorală. De asemenea, doctorul Vasile Mureșan, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie, a primit Ordinul „Nicolae Ivan”. Diplome de aleasă cinstire au fost acordate Consiliului și Comitetului parohial, primarului comunei Câțcău, Călin Mureșan, preotesei Anamaria Iulia Chindriș și altor binefăcători ai parohiei. La eveniment au participat oficialități civile și militare, alături de numeroși credincioși din localitate și din împrejurimi.