Binecuvântare arhierească în Parohia Pipirig II
În străvechea biserică din Parohia Pipirig II, Protopopiatul Târgu Neamţ, a fost oficiată, în Duminica a 32-a după Rusalii, Sfânta Liturghie de către PS Părinte Calinic Botoşăneanul. Slujba arhierească a fost o bucurie şi o binecuvântare atât pentru preotul paroh, cât şi pentru enoriaşii parohiei.
Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Eparhiei Iaşilor, a săvârşit duminică, 25 ianuarie 2015, Sfânta Liturghie în Parohia „Sfântul Nicolae“ - Pipirig II din Protopopiatul Târgu Neamţ, judeţul Neamţ. La finalul slujbei, ierarhul a adresat un „cuvânt înălţător“ credincioşilor, după cum ne-a relatat pr. paroh Mihai Bistricianu, care slujeşte de patru decenii la Sfântul Altar din biserica Sfântului Nicolae. „A fost un prilej deosebit pentru noi de a-l avea pe PS Calinic Botoşăneanul în preajmă, care este alături de toate parohiile din Eparhia Iaşilor. Preasfinţia Sa ne-a adus binecuvântările arhiereşti din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Comunitatea noastră, construită pe moşia Mănăstirii Neamţ, se poate lăuda că are în componenţă doar ortodocşi. Trăind în zona mănăstirilor, se poate observa amprenta vieţii monahale în rândul credincioşilor noştri. Am preluat din tradiţia strămoşească tot ce a fost mai bun“, a amintit preotul paroh Mihai Bistricianu. În 2007, biserica Parohiei Pipirig II a împlinit 200 de ani de existenţă, la acest moment fiind prezent Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, alături de alţi ierarhi ai Bisericii noastre. Tot atunci, a fost sfinţit primul muzeu parohial din ţara noastră. Locaşul de închinăciune din Parohia Pipirig II a suportat în decursul vremii o serie de lucrări de reparaţii. În anul 1931, prin strădania preotului Vasile Munteanu, s-a drăniţit din nou acoperişul şi s-a văruit biserica în interior şi exterior. După mai multe lucrări de întreţinere în decursul timpului, cea mai amplă a avut loc între anii 1988-1990, la iniţiatova părintelui Bistriceanu. Atunci biserica a suportat lucrări de reparaţii generale: s-a înlocuit draniţa, s-a tencuit şi s-a pictat în tehnica fresco, s-a pus lambriu din lemn pe exterior şi s-a împodobit cu mobilier din stejar sculptat. Slujba Sfinţirii a fost săvârşită pe 8 septembrie 1990 de vrednicul de pomenire Episcop Ioachim Mareş.