Binecuvântare arhierească în Parohia Tăure, Protopopiatul Năsăud

Data: 14 Mai 2019

Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei s-a aflat sâmbătă, 11 mai 2019, în mijlocul credincioşilor din Parohia Tăure, Protopopiatul Năsăud, pentru a binecuvânta lucrările desfăşurate la casa parohială. 

Evenimentul a început, în Biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” cu slujba Aghiasmei mici săvârşite de Părintele Mitropolit Andrei înconjurat de un sobor de preoţi, din care au făcut parte consilierul de misiune şi protocol, arhid. Claudiu Grama, protopopul Ţării Năsăudului, Ioan Dâmbu, parohul George Cetănaş, şi ceilalţi preoţi din Cercul pastoral-misionar Mocod. În cuvântul rostit la finalul slujbei de Sfinţire a apei, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei a anticipat importanţa Duminicii Mironosiţelor. Înaltpreasfinţia Sa a subliniat că prin credincioşia, curajul, bunătatea şi ataşamentul lor faţă de Mântuitorul Iisus Hristos, femeile mironosiţe sunt prototipul femeilor credincioase dintotdeauna, despre care vorbeşte Sfântul Apostol Petru în prima sa epistolă sobornicească (I Ptr. 3, 3-4) sau teologul rus Paul Evdokimov în cartea sa „Femeia şi mântuirea lumii”. Slujba Sfeştaniei a continuat la casa parohială la care, în ultimul timp, s-au făcut lucrări de renovare şi înfrumuseţare, atât la exterior, cât şi la interior. La acest moment important al comunităţii au participat numeroşi credincioşi îmbrăcaţi în straie populare specifice zonei Năsăudului, pentru care vizita ierarhului a fost un prilej de bucurie şi binecuvântare. Evenimentul duhovnicesc se încadrează şi în activitatea misionară a Cercului preoţesc Mocod, coordonat de pr. Dan Vasile, întrunit cu această ocazie în Parohia Tăure. Următoarea întâlnire a preoţilor din acest cerc pastoral-misionar va avea loc în parohia Perişor de sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Biserica parohială cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Tăure a fost construită în anul 1876, pe locul unei bisericuţe vechi din lemn. Biserica a fost sfinţită în anul 1930, iar după executarea unor lucrări de renovare şi zugrăvire a ei a fost resfinţită la data de 9 iulie 1978 de către vrednicul de pomenire Arhiepiscop Teofil Herineanu. Între anii 1992-2003, au avut loc diverse lucrări şi reparaţii de exterior şi interior, necesare pentru înfrumuseţarea bisericii, în special pictarea ei şi montarea unui iconostas din lemn de stejar sculptat. La finalul acestor lucrări, în data de 13 iulie 2003, a avut loc resfinţirea bisericii de către Preasfinţitul Irineu Pop Bistriţeanul. De la sfârşitul anului 2018, comunitatea credincioşilor din Tăure este păstorită de către părintele George Cetănaş.