Binecuvântare arhierească în parohia Vulturu
Duminică, 21 august, a fost o zi importantă pentru credincioșii din comuna vrânceană Vulturu, deoarece şi‑au văzut încununate jertfele aduse pentru înfrumusețarea bisericii Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din localitate. Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a binecuvântat lucrările de pictură efectuate la exteriorul locașului de cult, o troiță și noua casă parohială.
Lucrările de pictură efectuate la biserica parohiei vrâncene din comuna Vulturu au fost binecuvântate de IPS Părinte Arhiepiscop Ciprian prin ungerea cu Sfântul și Marele Mir și stropirea cu apă sfințită. După acest moment de rugăciune ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei. Tot în această zi, ierarhul a sfințit o troiță ridicată în apropierea bisericii, precum și noua casă parohială.
În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți la Sfânta Liturghie, Înaltpreasfinția Sa a arătat că pericopa evanghelică din Duminica a 9‑a după Rusalii – care ne‑a prezentat umblarea pe mare a Mântuitorului Iisus Hristos și potolirea furtunii (cf. Matei 14, 22‑34) – ne oferă spre meditație duhovnicească semnificația și rostul Bisericii creștine în istoria omenirii, al cărei simbol evanghelic este corabia: „Ne amintim că Domnul Hristos, înainte de a‑i chema la apostolat pe cei dintâi ucenici ai Săi, a urcat într‑una din corăbiile oprite lângă țărmul Mării Galileii, care era a lui Simon Petru, de unde le‑a vorbit mulțimilor despre Împărăția lui Dumnezeu (cf. Luca 5, 1‑11). Era pentru prima oară când folosea corabia drept amvon, anticipând oarecum locul special menit pentru transmiterea mesajului Său evanghelic, în viitorul locaș de cult, ce avea să fie construit după forma unei corăbii”.
În pericopa evanghelică despre minunea mergerii pe apă a Mântuitorului apare din nou corabia, „însă, de această dată, ca simbol al Bisericii pe care Hristos Domnul urma s‑o întemeieze prin jertfa de pe Crucea Golgotei. Totodată, anticipa și misiunea ce urma să fie încredințată Sfinților Săi ucenici, aceea de vâslași în corabia Sa mântuitoare, menită să înfrunte vânturile și valurile istoriei. Or, pentru aceasta, nu trebuie să‑și abată niciodată privirea de la țintă, care este Hristos, Capul Bisericii (cf. Filipeni 3, 14). Tocmai de aceea, biserica, în înțelesul ei de locaș de închinare, s‑a construit și se construiește întotdeauna sub forma unei corăbii, fie că este vorba de stilul bazilical, fie de cel triconc; în ambele situații, altarul este rotunjit de așa manieră încât să sugereze înaintarea Bisericii, asemenea unei corăbii, pe marea învolburată a acestei lumi. Pentru a nu ne descuraja, când o vedem asediată de dușmanii Crucii și Învierii lui Hristos, să ne amintim că, la cârma Bisericii, Se află totdeauna Fiul lui Dumnezeu întrupat, că Sfântul Duh suflă asupra ei «vânt» potrivit pentru a pluti liniștită, că slujitorii rânduiți de Marele Arhiereu Hristos – Sfinții Apostoli și urmașii acestora, arhiereii și preoții – sunt vâslașii, iar călătorii care s‑au îmbarcat pe corabie sunt dreptcredincioșii creștini. Așadar, toți cei ce au intrat în Biserică, prin Taina Sfântului Botez, sunt chemați să rămână fideli învățăturii Mântuitorului Hristos și să nu părăsească sub nici un chip corabia mântuirii, întrucât numai aceasta are menirea și puterea de a ne îndrepta spre eshaton, adică spre Împărăția lui Dumnezeu“,a menționat Chiriarhul Buzăului și Vrancei.
Preotul paroh, Marian Nicolae Lazăr, a fost hirotesit iconom, ca o recunoaștere a meritelor sale şi o încurajare pentru intensificarea lucrării pastoral‑misionare în viitorul apropiat, iar Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a primit din partea parohiei o icoană a Maicii Domnului.
Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Vulturu a fost construită între anii 2006‑2007, prin cheltuiala domnului George Becali din București, în noul sat ridicat pentru sinistraţii din Vadu Roşca, rămași fără case, în urma inundaţiilor din 2005.