Binecuvântare arhierească la „Catedrala din Mănăştur”

Un articol de: Darius Echim - 13 Martie 2023

În Duminica a 2-a din Postul Mare (a Sfântului Grigorie Palama), 12 martie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Ma­ramureșului și Sălajului, a liturghisit în mijlocul credin­cioșilor din Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mă­năștur.

După citirea pasajului evanghelic duminical, în care a fost ilustrată minunea vindecării slăbănogului din Capernaum, IPS Mitropolit Andrei le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură în care a explicat că oamenii au devenit slăbănogi cu sufletul. Ierarhul a numit patru puteri lucrătoare ale sufletului: rațiunea, sentimentul, voința și conștiința, care din cauza păcatelor au fost pervertite. Credincioșii au fost îndemnați ca acum, în Postul Mare, să se îndrepte spre duhovnicii lor și să își lase cercetat sufletul „cel slăbănogit cu multe feluri de păcate”, ca prin Taina Spovedaniei să primească vindecare și iertare.

În cadrul slujbei, teologul Ioan Nicoară a fost hirotonit diacon. Acesta urmează a fi hirotonit preot pe seama Parohiei Podeni, Protopopiatul Turda, județul Cluj.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, dirijat de Florin Ardelean. La chinonic, Maria Mihali și copiii de la Clubul vedetelor „Muguri de Folclor” din Cluj-Napoca, coordonați de prof. Alexandru Filip, au cântat pricesne.

La finalul slujbei, pr. paroh Dan Cismaș a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare şi i-a oferit o icoană cu Maica Domnului. Înaltpreasfințitul Mitropolit Andrei a oferit cărți duhovnicești tuturor copiilor și tinerilor prezenți la Liturghie în număr mare, alături de numeroși credincioși clujeni.

Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, cunoscută sub numele de „Catedrala din Mănăștur”, s-a zidit între anii 1990 și 2018, fiind închinată Eroilor Revoluției din Decembrie 1989. Comunitatea parohială este păstorită de pr. paroh Dan Cis­maș, alături de preoţii coslujitori Vasile Bancoș, Nicolae Maja și Radu Onac şi de diac. Adrian Hodoroga. În cadrul parohiei slujește și preotul pensionar Vasile Raus, ctitorul bisericii.