Binecuvântare arhierească la catedrala din Roman
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit duminică, 22 noiembrie 2015, Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Roman. În cadrul slujbei, diaconul Marian Gliga a fost hirotonit preot pe seama Capelei „Sfântul Apostol Andrei“ din Bacău, Protopopiatul Bacău, iar tânărul teolog Ionuţ Giosanu a fost hirotonit în treapta de diacon pe seama Catedralei Arhiepiscopale din Roman. După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, în cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, IPS Ioachim a vorbit despre semnificaţiile pericopei evanghelice din Duminica a 26-a după Rusalii. „Ierarhul nostru a subliniat în cuvântul său importanţa nevoinţei spirituale în perioada postului în vederea unirii euharistice cu Hristos Domnul şi a vorbit celor prezenţi despre comuniunea hristică ce se realizează între cei ce sunt mădulare vii ale Bisericii“, ne-a transmis părintele inspector Constantin Gherasim.