Binecuvântare arhierească la început de an școlar la Alba Iulia
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a participat luni, 13 septembrie, la festivitatea de deschidere a noului an școlar la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia. La eveniment au participat cadrele didactice și elevii instituției de învățământ, părinți, reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba. În cadrul ceremoniei, ierarhul le-a adresat elevilor un cuvânt zidire sufletească.
Apoi, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ştefan”, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu, înconjurat de părinții profesori, a săvârşit slujba de Te-Deum, cu prilejul deschiderii anului școlar 2021-2022, în prezenţa elevilor seminarişti, a părinţilor şi a oficialităţilor locale. La final, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură în care i-a îndemnat pe elevii seminariști să participe cu regularitate la sfintele slujbe oficiate în locașurile de închinare.
„Pentru a fi cu Dumnezeu și a-L avea pe El mereu cu noi și în noi, este bine să frecventăm lăcașul bisericesc, «casa Domnului», pentru că aici primim totul. Aici avem Taina Spovedaniei, prin care ne reconciliem, ne împăcăm cu Tatăl Ceresc și se restaurează integritatea noastră sufletească. Aici avem Sfânta Împărtășanie sau Dumnezeiasca Euharistie, pe care o definim «pâinea pelerinului prin valea cea de lacrimi», o pâine care ne întărește și ne face puternici pe cărarea existenței pământești. Și tot aici avem Evanghelia lui Hristos, cuvântul dumnezeiesc care șlefuiește sufletul, cum se exprimă Sfântul Ioan Gură de Aur. Dacă voi, elevii, și apoi și dascălii voștri, veți beneficia de aceste daruri spirituale oferite în biserică, în acest «cer pământesc» - cum în numește Sfântul Gherman al Constantinopolului -, atunci veți fi mereu purificați, iluminați, fortificați, feriți de microbii dăunători, de frustrări și de eșecuri. În felul acesta, activitatea școlară va fi întotdeauna încununată cu succes și cu nenumărate satisfacții”, a spus ierarhul.