Binecuvântare arhierească la Livezile, Protopopiatul Bistrița

Un articol de: Darius Echim - 23 Septembrie 2019

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat sâmbătă, 21 septembrie, în mijlocul credincioșilor din Livezile, Protopopiatul Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, unde a binecuvântat lucrările efectuate în ultima perioadă la biserica parohială cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a sfințit iconostasul bisericii parohiale și a binecuvântat lucrările efectuate în ultimii ani, apoi a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Bistrița, Alexandru Vidican, duhovnicul Mănăstirii „Sfântul Ierarh Spiridon” de la Strâmba, protosinghelul Paisie Pașcu, administratorul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, arhidiaconul Daniel Frumos, fiu al satului, parohul Stelian Părăscan, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Diavolul este o realitate”.

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. La chinonic, corul bisericii a interpretat mai multe pricesne, fiind dirijat de Ioan Cioancă, cântărețul parohiei.

La finalul slujbei, parohul Stelian Părăscan a mulțumit Părintelui Mitropolit Andrei și celor care s-au implicat în viața și activitățile parohiei.

Pentru activitatea pastorală și administrativă, Înaltpreasfin­țitul Părinte Andrei i-a acordat parohului Stelian Părăscan „Ordinul Mihai Vodă” pentru clerici. De asemenea, senatorul Ioan Simionca a primit „Crucea Transilvană”, cea mai mare distincție a Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului, iar Adrian Pomană a fost distins cu  Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”. Diplome de aleasă cinstire au primit membrii Consiliului și Comitetului parohial, precum și alți binefăcători. La eveniment au fost prezente oficialități locale și centrale, alături de numeroși localnici, fii ai satului și tineri îmbrăcați în costume populare.

Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Livezile a fost construită între anii 1936-1944, sub formă de cruce bizantină. Lăcașul a fost sfințit la data de 29 iunie 1944 de vrednicul de pomenire Episcop Nicolae Colan.