Binecuvântare arhierească la Pălatca, Protopopiatul Cluj I
În Duminica a 21-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Pălatca, Protopopiatul Cluj I.
Ierarhul a binecuvântat lucrările de renovare efectuate în ultima perioadă la biserica parohială, ocrotită de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Apoi, a sfințit Altarul de vară, construit în proximitatea bisericii, și a săvârşit Sfânta Liturghie. După citirea pericopei evanghelice, Părintele Episcop-vicar Benedict a rostit un cuvânt de învățătură.
Pentru întreaga activitate desfășurată în parohie, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul l-a hirotesit iconom pe preotul paroh Călin Drevea, iar ceilalți binefăcători ai locaşului de cult au primit diplome de aleasă cinstire.
Slujba a fost oficiată în prezența a numeroși credincioși și a fiilor satului, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă.
După Sfânta Liturghie, Preasfinția Sa a binecuvântat Centrul cultural-catehetic „Împreună”, din cadrul Parohiei Pălatca.