Binecuvântare arhierească la Sucutard, Cluj

Un articol de: Darius Echim - 08 Iulie 2020

Comunitatea din Sucutard, județul Cluj, a sărbătorit 130 de ani de la construirea bisericii și 700 de ani de la prima atestare documentară a localității. 

Cu acest prilej, în Duminica a 4-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a binecuvântat noul Altar de vară din curtea Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae”, apoi a săvârşit Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învăţătură. În cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit diacon pe teologul Bogdan Ioan Pența. La final, preotul paroh Grigore Moldovan i-a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare şi i-a oferit o icoană cu Sfântul Ierarh Nicolae, ocrotitorul parohiei.

Pentru activitatea desfășurată în cei 47 de ani de slujire, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, i-a acordat preotului paroh Grigore Moldovan Ordinul „Mihai Vodă” pentru clerici. Distincția i-a fost înmânată de Preasfinţitul Părinte Benedict Bistrițeanul. La sărbătoare au fost prezente oficialități, fiii satului, localnici și tineri îmbrăcați în straie populare.